Prietenul lui Andi

Când s-au pensionat în aceeaşi lună a anului 1998, cei doi soţi fiind de aceeaşi vârstă,au crezut că le-au crescut aripile cu care îşi vor lua zborul pentru o viaţă liberă în următorii douăzeci de ani. Bărbatul ,Andrei ,a muncit 40 de ani la Politehnică în calitate de cadru didactic,predând fizica şi trecând prin toate gradele  procesului de predare.În ultimii ani a reuşit să obţină cu succes un doctorat cu care era foarte mândru.De ce tocmai acum şi nu cu ani în urmă ?S-a,, grăbit prea încet,, la această performanţă,dar până la urmă a reuşit.De ce să nu fie el un pensionar cu diplomă de doctor ?-Acesta era răspunsul pe care Andrei îl dădea amicilor,glumind numai parţial.

Ştefana,sau Fana ,cum o numea el  încă din liceu unde era colega sa de bancă,a fost o ,,doamnă de carieră,,adică nu a stat acasă să crească copii,ci a lucrat ca profesoară de matematică la Liceul ,,Matei Basarab,,din Bucureşti.Cele două fete s-au crescut singure,ca şi toţi ceilalţi copii de părinţi cu funcţii.Dar au fost copii buni,au absolvit liceul şi facultatea cu rezultate onorabile ,după care s-au măritat tot cu prieteni din adolescenţă.Fiica cea mare,Doina,avea diplomă de inginer constructor,însă niciodată nu a lucrat în meseria ei,pentru simplul fapt regretabil că nimeni nu vroia să angajeze o femeie –slăbuţă şi gingaşă- la o muncă de şantier.Spre norocul ei s-a ivit undeva un post de desenator tehnic,pe care ea l-a acceptat din nevoia de bani.Soţul ei nu putea să întreţină singur o familie cu doi copii dintr-un salar mediocru de economist.

Fiica cea mică Gabriela era o contabilă bună ,iar soţul ei inginer mecanic.Ei doi erau curajoşii  familiei care şi-au luat inima în dinţi ,pornind spre America,să-şi încerce norocul ,...dacă o să meargă....În caz că nu vor nimeri ,,mina de aur,,atunci au la cine să se întoarcă în Bucureşti ,unde îi aşteptau două mame şi doi taţi.

Aşa dar,în ziua când Fana şi Andrei au primit prima pensie- o sumă mai mult decât mulţumitoare pentru doi pensionari ,,tineri,,- au hotărât ca primul ,,zbor,,să-l facă spre Statele Unite,unde la Atlanta îi aşteptau cu nerăbdare doi nepoţi măricei ,copiii Gabrielei şi ai lui Nelu .Zborul de multe ore le-a dat emoţii mai mari decât se aşteptau,însă s-au consolat cu speranţa că a doua oară va fi mai uşor.

În cinstea lor fiica şi ginerele au obţinut nişte zile de concediu. Ca să le arate locurile,dar mai ales să se bucure cu prezenţa lor.Tinerii locuiau într-o mică localitate ,aşezată la numai 40 km. de Atlanta.De-a-lungul unei străzi încadrată de trotuare late lucind de curăţenie,se întindea întregul orăşel alcătuit din căsuţe cu un etaj,semănând între ele ca nişte surori gemene.Până şi iarba proaspătă care se întindea pe tot spaţiul până la linia străzii era tunsă la aceeaşi înălţime şi îngrijită de aceeaşi mână pricepută a unui grădinar .În primele zile s-au perindat pe la ei toţi vecinii,adică mai toţi locuitorii aşezării,pentru a saluta pe oaspeţii veniţi din Europa.Aduceau prăjituri şi platouri cu aperitive ,astfel că prima săptămână a trecut numai cu discuţii plăcute şi momente vesele.Gabi spunea că aşa se obişnuieşte în orăşelele mici unde fiecare se cunoaşte cu fiecare.Dar pe urmă se liniştesc,iar oaspeţii rămân numai cu familia.Aşa s-a întâmplat şi cu ei.În curând au rămas singuri ca să-şi povestească despre tot ce nu au putut scrie în scrisori.Şi să fie cât mai mult timp împreună.Chiar la cumpărături au plecat cu toţii până la o localitate din apropiere,mai mare ,unde se găsea un centru comercial uriaş.Destul de aproape,la vreo 20 de km. de casă,unde ei se aprovizionau în fiecare săptămână.Fana ,ca şi Andrei erau muţi de mirare,atât de acest loc gigant unde te puteai rătăci prin mulţimea de magazine,chioscuri ,cofetării şi restaurante, cât şi de această metodă ciudată de aprovizionare a necesarului pentru o familie .Adică ,lângă casă nu există nici un loc unde să intri pentru a cumpăra o pâine sau un lapte ,dacă întâmplător ţi s-a terminat ? Ei bine,nu ,pentru asta există centrele comerciale unde omul îşi umple maşina o dată la 6-7 zile cu toate cele necesare.În oraşul mare treburile stau altfel.Într-una din zile,la începutul celei a doua săptămâni,tinerii au hotărât să-şi ducă părinţii în vizită la Atlanta,să vadă şi ei ,,marele oraş,,american.Nepoţii fiind plecaţi la şcoală cu autobuzul şcolar cu care se şi întorceau după amiaza,ei patru au încăput într-o singură maşină,petrecând o zi minunată într-o lume deosebită,frumoasă şi înspâimântătoare totodată datorită dimensiunilor neobişnuite ale clădirilor,străzilor,a agitaţiei mulţimii aidoma unui roi de albine ,care nu se oprea nici o fracţiune de secundă.Ca un Perpetuum Mobile.La întoarcere,Fana era fericită de a fi din nou în casa liniştită a copiilor ,căci era frântă de oboseală .Când Gabi a întrebat-o cum i-a plăcut oraşul ,adică ziua lor de distracţii,răspunsul a fost : -,,Acum am înţeles de ce oamenii se retrag în localităţi mici şi izolate de nebunia metropolei.Oare la New-York este şi mai îngrozitor ?,,Tinerii au râs,nepoţii s-au distrat pe seama bunicii,numai Andrei a rămas serios,nici nu a zâmbit.Se vede că era de acord cu soţia sa.

A doua zi Gabriela s-a întors la servici.Nelu a rămas acasă cu ei să le ţină companie.După alte două săptămâni cei doi părinţi au înţeles ,fără să pună întrebări,că Nelu este şomer. Îl auzeau deseori vorbind la telefon cu diferite persoane cu care îşi dădea întălniri ,,de afaceri,,-spunea el-,însă de fiecare dată se întorcea tot mai mohorât şi îngrijorat.În zilele când era acasă,Andrei îi cerea să-i repeadă până la centrul comercial,ca să înceapă să cumpere cadouri pentru nepoţii din Bucureşti.Cu această ocazie Fana făcea un raid pe la magazinele alimentare ,de unde ieşea încărcată cu ,,câteva chestii,,pentru frigider.Ca să uşureze cartea de credit a Gabrielei.La plecare ,fără explicaţii de prisos,Andrei a lăsat copiilor tot restul de dolari ,spunând doar :-,,Acasă ne aşteaptă două pensii,nu avem ce face cu aceşti dolari,,.Observând ochii umeziţi ai Gabrielei,Fana a izbucnit în plâns şi în timp ce o strângea la piept ,îi şoptea la ureche : Dragii mei,să veniţi acasă dacă nu vi-e bine aici.Aveţi părinţi şi aveţi casă la noi,oricând !

Până atunci,o să vă ajutăm din pensia lunară cât timp va fi nevoie.!

Au ajuns cu bine la Bucureşti.Andrei a spus -,,Fanico,gata cu zborurile.mie mi-a ajuns ! Să ştii că în orele acelea lungi de drum,când tu erai convinsă că eu dorm,am gândit la ceva şi chiar am luat o hotărâre,,Pe scurt,Andrei a refăcut planul de vacanţe care ,,să le facă plăcere,dar să fie şi cu folos.Deci,a reconsiderat ideea de a deveni ,,moşier,,.Dacă a luat în râs cu nişte ani în urmă moştenirea de la părinţi,constând dintr-o căsuţă la ţară care avea nevoie de reparaţii şi îngrijire,acuma el vede problema în cu totul altă lumină.Casa se află într-o comună plasată între Vâlcea şi Govora.Dacă învesteşte ceva bani pentru a o repara şi zugrăvi,vor obţine o mică proprietate unde  pot petrece vacanţele la aer curat toată familia,să facă şi economii.Viaţa la ţară este mult mai ieftină decât în capitală ,mai ales că în jurul casei este suficient loc pentru a cultiva legume.Iar în curte mai creşteau doi pomi ,un nuc şi un prun,care în fiecare toamnă dau o mulţime de fructe.Doamne,unde i-a fost capul până atunci.?

-         N-am avut timp pentru aşa ceva,doar nu am fost întotdeauna pensionari.Dar acuma ideea este bună !Păi să ne apucăm de treabă,fu de acord şi Fana.Dar ... numai pentru lunile de vară ,când şi nepoţii au vacanţă ,ca să se bucure de viaţa la ţară.Şi să-i hrănim bine.

-         Nici nu m-am gândit la altă variantă ,tu ce ţi-ai închipuit ?

Restul acelei veri cei doi soţi au petrecut-o muncind pentru remontul căsuţei.S-au întors abia prin octombrie încărcaţi cu gem de prune şi saci cu nuci.Toată iarna a trecut greu,deoarece erau nerăbdători să se întoarcă la ,,casa de odihnă,,.Doina a făcut deja programul de vacanţă pentru întreaga familie.Mai întâi vor pleca părinţii,ei având destul timp liber în orice moment după venirea primăverii .În luna iulie ea  va cere 10 zile de concediu ca să-l conducă pe Andi până la părinţi , în momentul când intră el  în vacanţa de vară.După ce se va odihni şi ea câteva zile,se va întoarce la Bucureşti,iar în luna august va pleca soţul ei,Tibi, împreună cu fiica lor Mirela,care până atunci va primi deja rezultatul de la examenul de admitere la facultate.Prin urmare vacanţa lor era organizată perfect.Când au sosit Doina cu Andi mica gospodărie era pusă la punct şi gata de a primi musafiri.S-a dovedit că planul lui Andrei de a repara şi folosi moştenirea părintească era cât se poate de bun.I-a spus-o Doina nu o dată în serile blânde de vară,când stăteau în curte în  jurul mesei fixată în pământ , foarte aproape de răsadurile cu panseluţe multicolore, sorbind din sucurile cu gust de fructe proaspete ,ţinute la rece pe treptele ce coborau în beci.

-Tăticule,iată-te ,,moşier,,.Păcat că nu te-ei gândit mai de mult.E aşa de bine aici,...n-aş mai pleca.Dar,ce-i de făcut,trebuie ...dar vi-l las pe Andi.

Sper să fie cuminte ,să nu vă facă probleme.

-         Glumeşti ?Andrei era aproape revoltat.Cum poţi să te gândeşti măcar ca Andi să facă probleme...El este...este...cel mai scump !Adevărul era că Andi era preferatul bunicului,deşi îşi iubea toţi nepoţii.Numai că Andi avea ceva în plus,nu doar că a primit numele său ,Andrei.Era altceva,exista o afinitate deosebită între cei doi,se înţelegeau din priviri,gândeau la fel,aveau chiar telepatie.Mereu începeau să rostească aceeaşi propoziţie în acelaşi moment.Unde mai pui că băiatul de 12 ani ştia fizica şi matematica mai bine ca cei mari.Visa să devină savant,astronom sau astronaut.Mă rog,una din toate sau chiar toate împreună.Bunicul cam râdea de toate aceste planuri de viitor,însă era foarte mândru de nepotul său.Când el personal era de aceeaşi vârstă ,visa ca şi Andi la toate fanteziile despre stele ,lună sau alte galaxii.Acuma,după plecarea Doinei,băiatul îi rămânea numai lui.În afară de orele când Fana îl pupăcea în timp ce rezolvau împreună probleme de matematică.Sau îl îndopa cu dulceţuri ,în timp ce Andrei striga :,,Lasă băiatul în pace,nu vezi ce rotunjor s-a făcut ?Ia să-l pun eu la mişcare în fiecare dimineaţa.!Andi,băiat ascultător şi deştept a acceptat regimul drastic al bunicului,de a se plimba de cinci ori dimineţile în jurul gospodăriei,cu condiţia ca să nu i se interzică să guste dulceţurile făcute de bunica.Într-una din acele dimineţi senine ,cu aerul parfumat de teii care au dat în floare  şi de mirosurile plăcute care de data asta veneau de la iarba proaspăt cosită în curţile mai îndepărtate ,Andi a pornit-o înspre  marginea satului,îndepărtându-se de casă.Deodată,băiatul a zărit o figură albicioasă sprijinită de un pom.Curiozitatea l-a împins în direcţia aceea,până ce ,apropiindu-se,i s-a limpezit privirea.Şi a văzut un cal alb,sau aproape alb ,poate murdar ,care se străduia să stea în picioare de obosit şi slab ce era.Când ajunse deja aproape ,băiatul a observat că animalul era atât de slab de îi ieşeau coastele prin piele,spatele avea dungi înroşite,probabil de la loviturile biciului ,iar privirea-i părea înţeţoşată.Andi a încercat să-l mângâie,dar s-a speriat de o încercare de nechezat cu care calul i-a refuzat mângâierea.Băiatul şi-a dat seama în ce stare jalnică este această fiinţă părăsită şi gândul său a zburat rapid la un ajutor pe care trebuie să i-l dea imediat.Apă !,cât mai repede să-l salvăm! Nu putea să urnească calul de la locul acela unde se sprijinea de tulpina copacului,de aceea a pornit în goană spre casă,să ceară ajutor de la bunicul .S-au întâlnit la mijlocul drumului,deoarece Andrei a pornit să caute băiatul care i-a dispărut din raza vizuală.--,,Buniculeee!!,vino repede să vezi...

-         Stai pe loc,spune ce s-a întâmplat,de unde vii ?

Andi îi povesti în grabă despre calul pe jumătate mort,care ar trebui ajutat,să-i spună bunicul ce-i de făcut.Andrei însă era calm,el avea soluţii la orice problemă.Mai întâi se vor repezi acasă şi vor aduce o găleată cu apă.Dacă apa îl va înviora,atunci sunt speranţe de salvare pentru căluţ. Vor chema medicul veterinar la faţa locului,iar acesta va ştii mai bine ce trebuie făcut.Gata , la drum !.În zece minute erau deja pe drumul de întoarcere,ducând multă apă proaspătă ,scoasă din fântâna lor.Au ajuns lângă pomul unde căluţul stătea în aceeaşi poziţie,sprijinit de pom şi pierdut în amintiri rele.La început nici nu i-a luat în seamă,apoi Andi a început să-i vorbească blând,cu vorbe bune,aproape şoptit.L-a rugat să bea,un pic,puţintel de tot,să simtă numai gustul bun de apă rece şi proaspătă.Andrei a prins curaj,şi-a umplut palma cu apă cu care a uns botul căluţului.Odată,de două ori de mai multe ori.Până ce acesta s-a lins,a simţit gustul apei,şi poate creierul  lui de cal i-a dat ordin să bea,fiindcă este însetat.Şi s-a pornit să bea,înghiţitură după înghiţitură,până ce a ajuns la fundul găleţii pe care Andrei i-o ţinea cât mai aproape de bot,ca să nu trebuiască să facă efortul de a se apleca.Băiatul l-a întrebat dacă să mai aducă apă,dar bunicul a preferat să-l lase cu animalul speriat,să-i vorbească,să-l calmeze.El personal a pornit în pas săltat spre casa veterinarului.-,,Dă Doamne să-l găsesc încă acasă,iar tu ai grijă între timp de căluţ,,.În curând au venit în grabă, în pas grăbit şi apăsat,bunicul împreună cu veterinarul.Acesta din urmă,un bărbat înalt cu umerii laţi şi mâini mari şi puternice,îi aruncă lui Andi un zâmbet uimitor de blând.Tot aşa suna şi vocea cu care se adresă calului :-Ia să te vedem,năzdrăvane,ce ai păţit tu ?După aceea îl pipăi gingaş peste tot corpul ca să nu-i provoace durere,dar de coaste nu se atinse,le privi numai.Aruncă o privire în gură ,ca şi cum se aştepta de la cal să  i se plângă de suferinţele sale.Acesta însă se lăsă consultat într-o tăcere deplină,fără a protesta măcar cu un singur nechezat.În timp ce doctorul mai mângâia capul şi gâtul patrupedului,întrebă pe Andrei cum de l-au găsit ,cum arăta,era singur,i s-a dat ceva mâncare ?...Andrei făcu semne în direcţia lui Andi ,iar acesta răspunse conştiincios la toate întrebările.Mai adăugă că nu i s-a dat mâncare,dar o căldare cu apă rece a băut cu încetul.--,,Bine,foarte bine.Nici nu trebuia altceva decât apă.Dacă zici că a băut tot ,s-ar putea să fie speranţe de însănătoşire.Nu promit nimic,nici prea tânăr nu este.Şi e muncit nu glumă căluţul acesta,l-au demolat nu alta.Nu ştiţi cine este stăpânul,aşa-i ?

Evident că nu ştim,doar v-am povestit cum l-a găsit nepotul meu.--,,Nu-i nimic,zise doctorul,îl găsesc eu în computer.Nu va scăpa el de pedeapsă,stăpânul care a adus calul în halul acesta.Îl vom lua la spitalul veterinar ,acuma sun după ambulanţă.,,Au aşteptat toţi trei o jumătate de oră până ce a venit maşina .Între timp veterinarul şi-a notat diferite lucruri în carnet,apoi a întrebat numele lui Andi,în calitate de noul stăpân al calului,deoarece cel vechi oricum a decăzut din drepturi,şi este şi pasibil de pedeapsă.--,,Vrei să-mi spui sub ce nume înregistrez căluţul tău ?

Andi părea puţin descumpănit ,se uită la bunicul care îi evită privirea,cu alte cuvinte –era hotărârea lui.Până la urmă a spus că i-ar place să-l cheme ,,Cezar,,Doctorul a înregistrat numele şi i-a întins o carte de vizită lui Andi,cu numărul de telefon la care să primească informaţii despre Cezar.Tocmai atunci a venit maşina cu doi felceri îndemânatici,care au reuşit destul de simplu să convingă calul să urce cu ajutorul lor în maşină.

Din acea zi Andi mergea pe jos până în comuna vecină ca să-l viziteze pe Cezar.Nu mai era nevoie de plimbări în jurul casei,căci drumurile zilnice la spitalul veterinar au devenit sportul său preferat.După micul dejun,când primea două porţii bune cu gem de caise şi pâine de casă ,,made bunica,,Andi pornea la drum să-şi viziteze prietenul.Cezar se vindeca încet,dar sigur.Medicul era mulţumit de evoluţia stării sale.În august Andi l-a dus şi pe tatăl său până la spital,a luat-o şi pe Mirela de câteva ori,iar bunicul Andrei l-a însoţit atunci când trebuia  să plătească unele medicamente care nu intrau în gratuităţi.În schimb Andi nu a lipsit nici o singură zi până la începerea anului şcolar.Cezar îl recunoştea şi îl primea cu cel mai amabil nechezat.Peste iarnă calul rămânea la clinica veterinară,iar Andrei plătea câte o taxă lunară pentru întreţinerea lui.Andi i-a promis că îi va restitui toţi banii cheltuiţi pentru calul său chiar din primul salar.Băiatul îşi nota sumele lună de lună.

În următorii cinci ani Andi îşi petrecea toate vacanţele la casa bunicilor,datorită lui Cezar.Nu l-au convins nici învitaţiile în America.Spunea că nu-şi părăseşte prietenul decât numai atunci când era ocupat la şcoală. Cezar era bine îngrijit,s-a însănătoşit şi devenise o frumuseţe de cal.Alb în întregime,doar cu o singură dunguliţă neagră pe frunte ,drept,cu picioare lungi şi suple,acest cal ar fi putut în tinereţe să devină unul dintre marii premianţi la curse.Dar,era deja îmbătrânit atunci când Andi l-a găsit pentru prima oară ,iar acuma clinica îl ţinea doar de frumuseţe şi pentru banii care veneau cu regularitate din Bucureşti de la Andrei.Dar şi medicul veterinar l-a îndrăgit,pe Cezar şi pe stăpânul său Andi.Îi plăcea să urmărească momentele când cei doi se reântălneau după o pauză de multe luni, să vadă cum băiatul ,din ce în ce mai înalt şi mai bărbat ,îl îmbrăţişează după gât,îi sărută botul,iar calul se lasă în jos ,parcă vrând să-l învite să se urce,să călărească împreună departe,în lumea largă.Îi povesti tânărului că o dată ,cam în al treilea an de când Cezar era la clinica lui,s-a înfăţişat la el un bărbat,ridicând pretenţii asupra acestui cal.Cică ar fi al lui.

Doctorul şi-a păstrat cumpătul.L-a întrebat cum se numeşte,undea fost el atâta timp şi de ce nu şi-a căutat calul dacă zice că este al lui.

Cică calul se numeşte Roibaş,el l-a cumpărat cu ani în urmă ca să-l ajute în gospădărie,dar a trebuit să plece în Italia,iar femeia lui nu a avut grijă de el,aşa că l-au furat,sau a fugit el singur.Acuma vrea calul său înapoi.

Doctorul i-a spus să-i aducă martori că acest cal îi aparţine,iar el este gata să i-l înapoieze.Dar,cu condiţia ca domnul...proprietar să achite tratamentul medical şi hrana pentru ultimii cinci ani.În afară de asta policlinica îi face o reclamaţie la justiţie pentru felul cum a bătut calul ,ţinându-l nemâncat,după care l-a părăsit în mijlocul drumului ,ca să plece pentru câţiva ani în Italia.Doctorul a scos din dosarul lui Cezar fotografii făcute în ziua când a fost găsit de către Andi.După asta omul a fugit cu viteza unui supersonic şi de atunci nu l-a mai văzut nimeni. S-a întors probabil în Italia.Andrei i-a spus nepotului numai atât :,,învaţă ,băiete,că în lumea noastră vei întălni şi oameni de felul acesta.Va trebui să-i înfrunţi !,,

Când Andi se pregătea pentru examenele de bacaulareat,a venit vestea că Cezar a murit.Nu,nu era bolnav,a dus-o bine,mai bine decât mulţi alţi cai.S-ar putea spune că a trăit cinci ani fericiţi.Dar  ce să-i faci,până la urmă şi caii trebuie să moară.Nimeni şi nimic nu este veşnic.

Andi a fost foarte trist.În definitiv a pierdut un prieten.În timpul verii nu a venit la casa de vacanţă a bunicilor.Era ocupat cu pregătirea pentru facultate.La începutul lui septembrie Andrei a primit un mail de la nepotul său ,care îi purta şi numele : Dragă bunicule ,dragă bunică,

Sper din suflet că nu veţi fi dezamăgiţi şi supăraţi .Vreau să vă comunic eu personal,ca să nu aflaţi vestea de la mama .Am trecut cu bine prin multe examene, şi am reuşit să primesc o bursă de studii la facultatea de medicină veterinară.Ştiu că aţi aşteptat altceva de la mine,am renunţat la fizică,matematică ,astronomie.Visurile unui adolescent nu corespund cu viaţa şi realitatea.Până ce aş fi ajuns în stele,mă simt obligat să ajut nişte fiinţe în suferinţă aici,pe pământ .Ştiu că am multe datorii faţă de voi în afara celor băneşti  pentru îngrijirea lui Cezar.Pe acelea le voi achita din salariile mele,iar pentru  toate celălalte vă iubesc tare  pe amândoi,acum şi întotdeauna.  Nepotul vostru,Andrei Ralea.