Bilanţul

Bătrânul îşi prepară un ceai de plante pentru cină.Era o muncă foarte grea pentru mâinile sale tremurânde.Şi mai complicată era operaţiunea de ungere cu unt a feliei de pâine ,de aceea se mulţumi să rupă pâinea în bucăţele care se puteau duce între degetele ambelor mâini către gură.Cu ceaiul povestea era şi mai urâtă,deoarece lichidul se vârsa pe masă într-atât,încât el reuşea deobicei să se bucure de un sfert din cantitatea de ceai.Totuşi, se hrănea cumva până la urmă  .Mult mai greu se descurca cu masa de prânz.De când i-a murit a doua nevastă,Rina,viaţa sa a devenit un coşmar.Din toate punctele de vedere.În primul rând fiindcă nu mai suporta atâta linişte care domnea  între cei patru pereţi,din ce în ce mai negri,mai afumaţi şi murdari .Îi lipseau discuţiile prelungite până târziu în noapte ,dar mai ales râsul molipsitor al femeii care răsuna la toate orele zilei .Ei îi putea povesti o groază de întâmplări din trecutul îndepărtat,la care ea participa cu observaţii şi sfaturi ,de parcă s-ar fi întâmplat mai ieri ,iar completările ei mai puteau să ajute cu ceva la îndreptarea lucrurilor.Caragios,nu ?Totuşi era plăcut să vorbeşti despre trecut ca şi cum duci o conversaţie cu o persoană apropiată şi te consulţi cu ea.De pildă,când îi povestea despre acea călătorie pe care a întreprins-o în 1935 în Ereţ Israel,ca să vadă dacă se poate muta definitiv cu familia acolo,Rina nu vroia să creadă că a fost în stare să se mai întoarcă acasă în satul său Tărăşeni ,de lângă Cernăuţi.Dacă rămânea acolo , în Ereţ,ar fi scăpat de război,de Transnistria ,iar până azi ar fi fost un om ,,făcut,,.Avea ea dreptate ca întotdeauna,că era o femeie tare isteaţă, dar acum ,după aproape 40 de ani,era şi el înţelept şi nu o dată s-a gândit că ar fi scăpat de atâtea necazuri dacă nu s-ar fi întors.Însă cum putea ştii atunci ce îi aşteaptă ?Când a stat un an de zile la Haifa,a muncit la constuirea şoselelor ,aşa pirpiriu cum e el,a simţit că nu mai rezistă,nici din cauza muncii grele ,nici a căldurilor insuportabile.La Tărăşeni în schimb,avea o nevastă tănâră cu un băieţel de un an,instalaţi comod într-o casă spaţioasă,unde la parter avea o prăvălie a lui,o băcănie cu un dever excelent.Ce nevoie avea el să caute alte noroace,când nu-i lipsea numic acasă .

Aşa lucrau gândurile bătrânului seară de seară,după ce strada se liniştea ,iar el simţea singurătatea în mod dureros.

Cu Rina s-a luat cu 14 an în urmă,când amândoi ieşiseră din doliu după perechile lor.Amândoi au ajuns la concluzia că este mai uşor să duci bătrâneţile în doi,decât de unul singur.Şi era chiar bine să găsească o masă pusă ori de câte ori se întorcea de la lucru,dar mai ales erau minunate serile de vineri  ,când venea de la synagogă şi găsea toate bunătăţile aranjate frumos pe o faţă de masă albă ca prima zăpadă .Auzea de departe  cuvintele-i de întâmpinare însoţite de râsul vesel de clopoţel,aşa cum numai Rina ştia să râdă.Până şi vecinii o auzeau cu plăcere şi strigau prin ferestrele deschise : ,,A ghit Şabes,doamna Rina !,,

Mai târziu,când a dat acest necaz mare peste viaţa lui de a început să tremure,tot mai rău şi mai rău,Rina îi gătea mâncăruri mai păstoase,supe groase,ca să-i uşureze jena atunci când porţiile lui se scurgeau tot mai rău de la farfurie în drum spre gură.Până la urmă chiar ea îl hrănea sprijinindu-i mâna care ţinea lingura sau furculiţa.În schimb mîinile sale aveau putere atunci când ducea o greutate :o sacoşă cu cartofi sau o găleată cu apă de la fântână .Aşa o ajuta şi el pe Rina,care de un timp avea o suferinţă cu inima .În orice caz,atâta timp cât erau amândoi împreună toate lucrurile s-au aranjat,iar viaţa lor se desfăşura normal,ca la toţi vârstnicii.La urma urmei,nimeni nu este perfect,fiecare om are câte o suferinţă a lui.Până ce firul se rupe...Iar firul s-a rupt la ei acum doi ani,când femeia l-a părăsit,lăsându-l pe el în voia sorţii.Adevărat ,el nu este chiar singur pe lume, are un fiu însurat,cu o nepoţică,aranjat bine la Iaşi ,o slujbă bună şi un apartament într-un cartier central.El ,tatăl,a tras destul de greu ca să-l ţină pe băiat la studii şi apoi să-i cumpere o casă, dar merita,căci şi-a făcut datoria faţă de copilul său. Lea,prima soţie şi mama băiatului,i-a spus nu o dată :-,,Elly,ai să vezi tu câte necazuri o să mai avem cu nora asta a noastră.Dar noi doi o să tăcem,nu o să ne amestecăm niciodată,ca să nu facem necazuri copilului nostru.Să nu uiţi asta nici atunci când nu voi mai fi eu.!

Aşa dar,el nu a uitat spusele ei,că slavă Domnului,a avut noroc de două neveste deştepte şi cumsecade.

Fiul său Beni vine în vizită o dată pe lună,doarme cu el o noapte,mai stau ei de vorbă,dar niciodată nu vorbeşte despre  soţia sa.În ultimii zece ani nici pe nepoată nu a văzut-o,deoarece este foarte ,,ocupată cu învăţătura.,,A terminat un liceu,iar acuma învaţă să fie ingineră.După ,,plecarea ,,Rinei, fiul a venit în vizită şi i-a propus lui Elly să se mute la Iaşi.Adică nu chiar în casă cu ei,dar el ar putea găsi o garsonieră pentru taică-său aproape de blocul lor,ca să-l viziteze mai des şi să-i aducă mâncare gătită de Rachel.Aşa vor fi  cu toţii mai des împreună.

Răspunsul a fost un ,,nuuuu,,! Categoric.El Elly,chiar la vârsta de aproape 90 de ani ,va rămâne în casa sa până la urmă.Beni nu a protestat ,nici nu l-a rugat să se răzgândească .S-a întors la Iaşi uşurat de refuzul tatălui,dar hotărât să continue a-l vizita ca şi până acum o dată pe lună.Mai ales că întotdeauna pleca încărcat cu o sacoşă plină cu bunătăţi : brânzeturi ,unt proaspăt,găini,toate gata împachetate în frigider,căci în anii 80 asemenea alimente erau o raritate în oraşele mari.Ei ,gânduri,gânduri...

Elly aduna cu palmele toate resturile de pâine ,se aplecă adânc peste masă pentru a le culege cu degetele care tremurau rău,sau chiar cu limba.Ar mai fi mâncat el , încă nu şi-a potolit foamea ,dar nu avea răbdare s-o ia de la capăt,să rupă din pâine ,să muşte direct din calupul cu brânză...Nu,mai bine se lipseşte.Mâine este ziua cea mare când trebuia să vină fiul.El o să-l hrănească , o să mânânce şi el pe săturate măcar o dată la câteva săptămâni .

Înainte de culcare mai era de trecut un ,,hop,, : să înghită pastilele ,să bea apă din pahar.Reuşi după vreo zece minute,chiar dacă a vârsat destulă apă pe cămaşa de noapte.Noroc că pentru cazuri speciale are pe noptieră nişte pastile care nu se iau cu apă,ci numai aşa, se dizolvă direct sub limbă.

În seara aceea a adormit greu.Îi veneau toate gândurile adunată din timpul zilei să-l împungă şi să-l împiedice să se odihnească.Ce ar fi să se mute totuşi la Iaşi ?Cât timp i-a mai rămas la urma urmei s-o suporte pe nora ?.Nu,nici aşa.Dacă tot are timp puţin,atunci o să rabde acasă.Aici şi-a ridicat cel puţin o piatră de mormânt lângă Rina.O să fie mai puţin singur decât într-un cimitir între oameni necunoscuţi.Dacă asta măcar contează...Totuşi ,nu voi pleca nicăieri ,voi muri în patul meu !

Această contrazicere cu sine însuşi îl enervă tare pe Elly.Atunci el simţi primul junghi în stânga pieptului.Asta i-a captat toată atenţia spre interiorul fiinţei sale,până ce înţelese că nu a greşit,simţi încă un junghi,apoi al  treilea.A întins mâna spre noptieră,băjbâind în întuneric după cutia cu pastile.În loc s-o tragă însă mai aproape spre sine,   el împinse cutia spre marginea noptierei,încercând s-o atingă,s-o aducă mai aproape,dar degetele tremurară mai tare pe măsură ce el se enerva,iar până la urmă ea căzu undeva în întuneric.Elly mai gândi că e prea întuneric peste tot ca să se dea jos din pat pentru a găsi pastilele.Dar nu contează,acuma i-a trecut,nu-l mai duru nimic,nu mai simţi nici un junghi.Pur şi simplu adormi,un somn odihnitor şi fără vise.

A doua zi Beni îl găsi dormind : calm şi împăcat cu sine însuşi.

După toate formalităţile şi alergăturile,înmormântarea avu loc la ora 18. S-au adunat toţi cei 11 evrei care mai trăiau în orăşel.Rachel nu a putut să ajungă într-un timp atât de scurt,nici fiica care era înainte de examene.

Beni a plecat spre Iaşi cu ultimul tren de la ora 22.Ducea cu el o sacoşă uriaşă cu mâncarea pregătită pentru el .A lăcrimat ,gândind la bunătatea unui tată care întotdeauna a avut grijă de el.

--,,Am să mă revanşez,având grijă mereu de copilul meu  la fel cum a făcut tata pentru mine. Fiecare generaţie plăteşte generaţiei care urmează.Mai puţin celei de la care a primit. Trist,dar adevărat.Ce pot face,asta-i viaţa,nu eu i-am născocit regulile,,!