În faţa primăriei
oraşului Tel-Aviv ,s-a amenajat cu mulţi
ani în urmă un spaţiu uriaş,frumos pavat,îngrijit,înconjurat cu tufe verzi şi
straturi de flori în care se ascund ca într-un
camuflaj viu,bănci sau scaune separate,unde
în cursul dimineţilor cetăţenii se odihnesc,citind un ziar , înspirând aerul
umezit de stropii fânânii artiziene .Locul este de mult cunoscut ca fiind
,,Piaţa Primăriei,,sau ,,Piaţa Iţhak Rabin,,-în memoria unui erou naţional
,care într-o seară tristă de noiembrie a pierit de o mână criminală. Acea seară,care trebuia să fie o
sărbătoare,dar s-a încheiat în mod tragic.
Aici este locul
întălnirilor fie personale,fie a unor mase
de oameni care îl folosesc pentru diferite ocazii : sărbători,demonstraţii
politice,evenimente artistice ....
Într-una din
frumoasele dimineţi de primăvară târzie,să fi fost începutul lunii iunie,unul
dintre scaunele plasate în apropierea
fântânii a fost ocupat de o doamnă ,care
ieşise la o plimbare pentru a prinde răcoarea primelor ore ale zilei.Purta o
pălărie de soare ,deşi încă nu era nevoie,dar îi acoperea părul blond cu multe
dungi albite de timp,care se cerea ascuns,după părerea ei.După ce s-a instalat
comod în scaun,doamna a scos o carte dintr-o geantă mare,care deasemenea îşi
găsea loc pe scaunul ei spaţios.Cartea se odihnea pe genunchii ei,dar ea
continua să cerceteze locul de parcă era în aşteptarea cuiva.Părea total
relaxată, savurând pustietatea din jur şi ascultând liniştea binefăcătoare sau
derulându-şi amintirile din filmul propriei vieţi.Când după un timp au început
să mişune în jur porumbeii mulţi ,adevăraţii stăpâni ai pieţii,doamna s-a
trezit brusc la realitate,amintindu-şi de punga cu seminţe de in pe care o
adusese ,ca şi în alte zile,pentru micul dejun al păsărelelor.A golit punga în
spatele unei tufe,îndemnându-i cu un fluerat scurt să poftească la masă.Pe urmă
i-a urmărit mult timp cum se hărjoneau prin piaţă,sătui şi veseli, urmărindu-se
în zbor unul pe celălalt,atingâdu-şi ciocurile aidoma sărutului unor
îndrăgostiţi.Un porumbel măricel,de culoarea nisipului stropit peste penele
albastre,masculul ,sărea în jurul unei porumbiţe fudule de frumuseţea penajului
ei sidefiu.Şi ca să-i atragă atenţia asupra persoanei sale ,el îi veni în
întâmpinare ,purtând o crenguţă în
cioc,ca un dar frumos oferit cu scopul
de a-i cuceri iubirea.
Doamna urmărea
porumbeii curioasă şi impresionată în acelaşi timp.Deci ,la orice vietate
există sentimentul iubirii. Buchetele cu
trandafiri roşii primite de atâtea ori de la soţul ei ,oare nu tot asta a fost
? Pe vremuri,când au fost amândoi împreună,de mult,...în anii tinereţii ...şi
după aceea...până de curând.
Acuma doamna a
renunţat la contemplare.Şi-a introdus cartea în poşetă,îndreptându-se către
staţia de autobuz.Drumul spre casa ei din Ramat Gan era lung,vroia să ajungă la
timp pentru a-şi pregăti masa de prânz.Pentru a nu se plictisi până acasă,ea
scoase aparatul de radio şi căştile ca să asculte ştirile la ora 12.Şi atunci auzi vocea crainicii citind prima
frază : ,,-Aseară ,în jurul orei 21,poliţia a fost alertată asupra unei
crime.Un bărbat din oraşul.....şi-a ucis soţia în prezenţa copiilor.Se
cercetează mobilul crimei.,,Aici doamna scoase căştile,înfundându-le în geantă
alături de aparatul de radio.Era furioasă :,,Oamenii nu învaţă nimic de la
celălalte vietăţi !....
Undeva într-un
loc cu climă defierbinte de deşert,la
graniţa bine păzită între Egipt şi Israel ,stau de câteva zile şi nopţi mai
mulţi refugiaţi din Eritreea africană.Fără hrană,fără apă,sleiţi de călduri
care depăşesc cu mult cele 40 de grade Celsius ..Un grup de 25-30 de refugiaţi
,ajunşi până aici în condiţii grele ,din lipsă de alternativă.Nu pot vieţui în
ţara lor de baştină,dar nu se pot opri nicăieri în altă parte.Egiptenii nu
primesc din principiu nici un fel de refugiaţi. Israelul nu mai poate mări
numărul refugiaţilor datorită greutăţilor economice ,a lipsei locurilor de
muncă,a pericolului dezechilibrului demografic pe viitor. Aşa crede Ministerul
de Interne ,într-un fel pe bună dreptate,deoarece Israelul se confruntă cu
probleme grele acum ,ca şi în toate timpurile. Totuşi cei 30 de refugiaţi de la
graniţă sunt pentru acest moment în reală primejdie de a muri din cauza
dezhidratării,inaniţiei, expuşi la cădurile de foc din timpul zilei şi la
frigul nopţilor de deşert.Adică aceşti oameni pot muri ,fiindcă nimeni nu-i
vrea. Chiar şi acele ţări bogate din Europa care ne critică pe noi ,ele nu-şi
deranjează liniştea,ordinea ,curăţenia pentru că nu sunt gata să ofere un
adăpost unor africani nefericiţi.Sper că până la urmă autorităţile noastre vor
găsi o soluţie,cel puţin temporară,pentru salvarea acestor oameni. Pot să le
amintesc cum în anii din preajma Celui al Doilea Război Mondial un vapor cu
refugiaţi europeni,majoritatea evrei,a rătăcit pe Oceanul Atlantic,pentru
ca să se întoarcă până la urmă în ţările
de origine deja ocupate de autorităţi natziste ,deoarece nicăieri nu li se permitea oamenilor să coboare de pe vapor în
portul lor .Acest lucru a povestit şi o eroină dintr-un roman scris de Bashevis
Singer ,când s-a întors în Polonia : ,,Nicăieri,nimeni nu ne vrea !,,Oare noi,care
am trăit această tragedie în lunga şi trista noastră istorie,tocmai noi putem
să repetăm greşelile fatale comise ,din indolenţă ,de alţii ?
Urmărim acuma
Olimpiada de la Londra, a doua,după o pauză de trei săptămâni,care după mine
este cea mai minunată competiţie sportivă din câte există.Asistăm la un act
măreţ,care dovedeşte că uneori Omul poate fi într-adevăr o fiinţă măreaţă,
deosebită,care stăpâneşte existenţa planetei noastre nu numai prin
inteligenţă,dar şi prin puterea voinţei şi nobleţei sale.
De când urmăresc
zi de zi tot ceea ce televiziunea israeliană ne prezintă,nu am simţit nici o
clipă sentimentul de compătimire faţă de sportivii invalizi ,deoarece nici unul
dintre ei nu este altceva decât un om întreg şi integru în toată puterea
cuvântului. Mult mai perfect şi mai întreg decât foarte mulţi oameni întregi
din punct de vedere fizic,dar mutilaţi sufleteşte,slabi,laşi sau total lipsiţi
de voinţă.Nu mă leg de cazurile concrete de sportivii care se vor întoarce cu
medalii sau fără,deoarece pentru mine toţi fără excepţie sunt eroi
naţionali,sportivi în toată puterea cuvântului,la care primează spiritul de
sportivitate,când cel care pierde îl îmbrăţişează cu căldură sinceră pe colegul
care l-a învins,deoarece a fost pur şi simplu mai bun decât el.Şi pentru că în
final,învingători şi învinşi se înfăşoară cu steagul israelian la fel cum se
înfăşoară cu Talitul la rugăciunea de Yom Kipur.Urmărind aceste competiţii ,am
găsit răspuns pentru partidele religioase la întrebarea : ,,cine este evreu
?,,ca şi pentru toată lumea,care uneori se întreabă : ,,cum arată un om
adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu