Hedi S. Simon

Cât durează iubirea ...?

                        Hedi S.Simon

A început  prin  anii 5o, ceva obişnuit , ceva frumos. Prima dragoste,cea mai mare,cea care nu se uită niciodată.Tinerii amorezaţi trăiesc un vis fermecat care nu se visează de două ori în viaţă . Sunt convinşi că tot ceea ce simt ei este unic, este ,,pentru totdeauna,,.Că nu se vor trezi niciodată din acel farmec care le-a fost dăruit pentru veşnicie.
Mina şi Andi tocmai terminaseră cu bine examenele de maturitate .Se cunoşteau de mulţi ani, învăţau la licee paralele : cel pentru fete şi cel pentru băieţi. Balul absolvenţilor însă se organiza în comun.Pentru prima oară profesorii stăteau separaţi de învăţăceii lor ,de care a venit timpul să se despartă.Gata,păsărelele îşi luau zborul,azi au devenit persoane mature,liberi să se distreze după pofta inimii fără ,,supraveghere,,S-au distrat şi au dansat până ce lumina soarelui a sfâşiat întunericul nopţii,iar masa dascălilor se golise de mult.Erau singuri şi descătuşaţi de sfială sau jena de a fi văzuţi de ,,ei,,...Se simţeau bine,în largul lor.
Andi se plimba printre mesele rotunde unde se odihneau colegii lor.După atâta dans ,venise momentul potrivit să şi discute cu domnişoarele pe care le-au tot călcat pe picioare în ultimile ceasuri .El încă nu-şi găsise o parteneră permanentă,în schimb îşi etala cu mândrie paharul cu vin alb ,pe care nu-l lăsa din mână.I se părea că acest pahar îi dă o înfăţişare de matur ,cu atât mai mult cu cât nu îl putea înlocui cu o ţigară,nefiind fumător.
- Nu vrei să şi stai puţin pe scaun,aici lângă mine ?.Prea mult te învârţi cu acest vin pe care oricum nu-l bei .
Abia atunci Andi o văzu pe Mina aşezată la o masă nu departe de ieşire.Era singură,nu dansa şi părea că se pregătea de plecare.-,,De ce nu, gândi băiatul,stau  dacă tot am fost învitat ...şi să vedem ce iese...
Fata era drăgălaşă, o blonduţă cu ochi verzi şi micuţă ca o adolescentă.Îi zâmbi cu un zâmbet de copil stânjenit,ca şi cum ea l-ar fi ,,agăţat,,-ceea ce nu ar fi trebuit să observe nimeni .Andi însă nu era de această părere : dacă fata l-a chemat ,atunci o să-i arate el cum se comportă un  bărbat. ! Şi-a tras scaunul mai aproape de ea, a fixat-o câteva clipe cu o privire insistentă ,de parcă vroia să-i descifreze trăsăturile şi gândurile ,iar abia după ce şi-a dat seama că ceea ce vede îi place,a pus paharul pe masă şi a întrebat-o ce preferă : un pahar cu vin sau un dans .Răspunsul era promiţător : ,,şi una şi alta; mai întâi ciocnim un pahar,după aceea vom dansa.Noaptea asta ne aparţine,nu ne grăbim nicăieri.,,Lui Andi i-a plăcut răspunsul fetei.Au băut vinul până la fund , apoi au dansat până la finalul petrecerii.Ulterior el şi-a amintit de nenumărate ori vorbele ei -,,Noaptea asta ne aparţine,,...
Şi uite ,,aşa începe dragostea,, .De atunci Mina cu Andi erau nedespărţiţi. Ieşeau în fiecare după amiază împreună. .Vizitau prieteni,mergeau să vadă filme –de repetate ori acelaşi film- ,se plimbau prin parcurile oraşului până seara târziu...Foarte repede grupul lor de amici i-a acceptat ca pe o pereche.Desigur ,pe vremea aceea,la jumătatea veacului trecut,până  şi tinerii mai trăiau după alte reguli decât în zilele noastre.Încă nu se obişnuia ,,mutatul împreună,,sau concedii în doi,sau alte libertăţi acceptate astăzi ca fiind ceva normal.Sentimentele însă,erau mereu aceleaşi,iar Andu cu Mina se iubeau cu adevărat.Au început să se viziteze acasă unul pe celălalt,să cunoască familiile,apoi şi părinţii şi-au făcut vizite reciproce,până ce la un moment dat au început să discute despre logodnă. Tocmai atunci a ,,explodat bomba,,: Mina a primit pe neaşteptate  aprobarea de a pleca în Israel.Toată familia a fost chemată într-o zi la Biroul Populaţiei din incinta Miliţiei orăşăneşti,pentru a primi un dosar depus cu ani în urmă ,care tocmai acum a fost  aprobat după atâta aşteptare .Cuprindea paşapoarte pentru fiecare persoană majoră ,având un termen de expirare foarte scurt.Într-un cuvânt, într-o lună de zile erau obligaţi să părăsească ţara .Desigur ,s-a creat o mică tragedie pentru Mina şi Andi,care nu s-au gândit nici o clipă că va veni pentru ei un moment al despărţirii. Şi părinţii lor erau necăjiţi ,simţind durerea copiilor lor ,pe care doreau să-i ştie fericiţi.Până ce doamna Ella,mama lui Andi ,a reuşit să le dea o rază de speranţă .Ea şi-a adus aminte că atunci când fiul lor cel mare a plecat în Ereţ Israel cu un grup de tineri sionişti,ei au hotărât să-l urmeze cu prima ocazie,şi au depus un dosar cu cerere de a li se aproba ieşirea din ţară.A urmat o perioadă îndelungată de linişte,când nimănui nu i s-a aprobat plecarea în Israel,iar ei au stat ,,cuminţi,,în aşteptare.
Acuma doamna Ella a povestit ,,copiilor,,despre acest dosar aproape uitat .-,,Dacă familia Minei poate pleca,atunci şi alţii vor veni la rând,adică şi noi,poate chiar curând,,!
Ştirea aceasta i-a calmat pe cei doi îndrăgostiţi. Au început să pregătească plecarea Minei ,de parcă ar pleca împreună.Andi şi-a găsit un servici provizoriu ,programat iniţial pentru câteva luni,timp în care el se pregătea pentru o facultate. Pe urmă planul cu facultatea a căzut,mai întâi datorită hotărârii de a se căsători,iar acuma s-a pus deja problema plecării în Israel.Deci Andi câştiga bani şi avea posibilitatea să-i cheltuiască pentru iubita lui.Fata avea nevoie de o mulţime de lucruri pentru un nou început de viaţă ,din care şi Andi va face parte,chiar dacă cu o mică întârziere . Cine ştie dacă la început ea îşi va putea permite...Şi câte probleme trebuiau să rezolve înainte de plecare,asta în afară de împachetat.Andi alerga de la o instituţie la alta pentru a obţine toate aprobările şi adeverinţele necesare obţinerii paşapoartelor în mână,fără de care nu se puteau comanda bilete de călătorie cu vaporul.În ultima săptămână toate treburile erau rezolvate,iar Andi a obţinut un concediu de la servici pentru şapte zile lucrătoare,când a plecat s-o conducă pe Mina cu familia ei până la Constanţa.În ultima zi nu mai era nimic de făcut; s-au plimbat amândoi pe străzi în tăcere. O îmbrăţişare,un sărut fără prea multe cuvinte ...Până pe la ora 4,când au pornit spre port ca să se întălnească cu restul familiei. Înainte de a urca pe puntea vaporului care îi ducea spre Israel ,via Italia, Mina  spuse  : ,,sper că ai să mă urmezi cât mai repede posibil ,,şi ,,nu ştiu cum am fi trecut peste toate încercările din ultima lună fără ajutorul tău.Îţi mulţumesc din suflet !,,
Mult timp ea flutură o batistă albă în direcţia lui Andi.Din când în când ducea batista la ochi. Andi mai rămase mult timp în port,după plecarea vaporului. Nu se putea mişca din locul său,stătea nemişcat privind în depărtare până la căderea întunericului.S-a întors direct la gară,nu mai avea nici o treabă prin oraş.După o lungă aşteptare s-a urcat în trenul accelerat  care l-a dus spre casă.Avea înaintea sa o cale lungă  de o noapte, suficient timp de a gândi. În primele ore l-a consumat despărţirea şi fulgerări de gânduri care nu-i dădeau odihnă.Avea sentimente amestecate : durerea unei pierderi ,(definitive ?!),lucruri neânţelese ,tăcerile prelungite din ultima zi (oare trebuia el să le umple cu vorbe ?)Pentru ce i-a mulţumit Mina înainte de a urca ( ce i-a spus exact ,nu-şi putea aminti ),ce a însemnat batistuţa albă ?(adio...lacrimi...nu am văzut-o plângând )...şi multe altele.Aşa a trecut noaptea.Gândurile au dispărut o dată cu răsăritul soarelui ,când lumina unei zile noi a şters amărăciunile,lăsând loc aşteptării.
Cum a ajuns acasă Andi a început să aştepte : scrisori de la Mina şi o înştiinţare despre aprobarea plecării din ţară.Ca să fie mai sigur de reuşită ,el a făcut încă o cerere  numai în numele său,deoarece în vechiul dosar Andi nu figura ca solicitant  separat, fiind pe atunci minor.Speranţe avea,deoarece se părea că statul a deschis graniţele pentru evrei,iar mulţi concetăţeni primiseră deja paşapoartele. De la Mina veneau veşti bune.La început soseau vederi frumoase din Italia,cu câteva vorbe drăguţe ,ca ,,mi-e dor de tine,,,,aştept revederea cu nerăbdare,,etc.Pe urmă a urmat o pauză ,după care o scrisoare expediată din Haifa.Mina era bine,familia locuieşte la sora mamei,în curând ea va începe să înveţe limba ebraică,pentru a găsi cât mai curând un servici.Asta era deosebit de important,ca orice nou venit , vrea şi ea să se aranjeze cât mai repede şi mai bine.În următoarele săptămâni soseau iarăşi vederi,toate cu fotografii frumoase din Haifa şi cuvinte puţine : adică Mina este foarte ocupată,învaţă multe ore pe zi şi caută de lucru.Şi tot aşa au trecut câteva luni,când Andi trecea prin toate stările posibile : nerăbdare,nervozitate,îngrijorare pentru sănătatea şubredă a tatălui,dar mai ales dorul de Mina care îl rodea tot mai tare ,pe măsură ce timpul trecea ,trecea greu , căci se apropia  un an de la plecarea ei .
Dar într-o zi a sosit totuşi plicul cu aprobarea plecării,dar nu pentru întreaga familie,ci numai pentru Andi.După primul moment de bucurie,tânărul a înţeles că abia acuma are o mare problemă.Cum să plece el singur,s-o lase pe mama cu toate greutăţile şi cu un soţ bolnav care nu-i poate fi de ajutor în  organizarea unei plecări.Mama însă,ca în toate situaţiile ,a ştiut cum să-l liniştească pe băiatul ei, să-l elibereze de mustrări de conştiinţă, să-l lase să se bucure de viaţa sa.I-a explicat că în oraş sunt doi sau chiar trei avocaţi care în schimbul unei sume de bani se ocupă de rezolvarea tuturor problemelor oficiale.Or,ei doi ,nu au intenţia să se încarce cu multe lucruri ,în afară de obiectele de folosinţă personală.Adică două valize.Prin urmare Andi trebuie să se pregătească de plecare,cu cât mai repede, cu atât mai bine ,să nu cumva să primească un ordin de chemare pentru serviciul militar.În cazul acesta,chiar nu va mai pleca decât peste câţiva ani.
Această ultimă ameninţare l-a speriat pe Andi şi l-a pus în mişcare ca să grăbească toate pregătirile.Cu o săptămână înainte de data îmbarcării el îşi lua rămas bun de la părinţi,plecând spre Constanţa.De data asta a plâns ca pe vremuri,în copilărie.
Din Italia Andi a scris mai multe scrisori : părinţilor,ca să fie liniştiţi în privinţa lui,  Minei ,anunţând-o în repetate rânduri că este pe drum şi în curând vor fi din nou împreună ,iar de vreo două ori i-a scris şi fratelui său Moşe,pentru a-l înştiinţa în ce zi va ajunge în portul Haifa. Era un sentiment ciudat de a se revedea cu un  frate după o despărţire atât de îndelungată.Andi era copil în şcoala primară atunci când Moşe a reuşit să facă alya spre Ereţ Israel,via Cipru. Acuma nu ştia dacă se vor recunoaşte şi încercă să-şi imagineze cum arată astăzi acest frăţior –adolescent,pe care abia reuşea să şi-l amintească.Andi visa cu ochii deschişi momentul reântălnirii,ba cu Mina,ba cu Moşe.Dar cu soţia acestuia şi cu băieţelul ? Deodată el realiză faptul că a devenit unchi ...! Asta da, din cale afară de comic... să te simţi ...unchi ?
Însfârşit vaporul a ajuns în Haifa. Toţi călătorii au dat buzna să-şi zărească rudele, făceau semne cu ambele mâini,strigau nume.Deocamdată nimeni nu cobora pe uscat,în schimb urcau funcţionarii de la Sohnut ca să ia în primire pe noii veniţi,pentru a discuta cu fiecare în parte şi pentru a-i îndruma spre diferite Centre de Absorbţie.Andi îşi aştepta rândul ,aparent liniştit.Însă în sine era foarte iritat de faptul că nu vede pe nimeni din cei care trebuiau să fie aici,să-l întâmpine.Deodată el şi-a auzit numele : Rosner Adrian !La masa nr.3
El înaintă făcându-şi loc în mulţime,până ce ajunse la funcţionarul care l-a chemat.Acesta îi aruncă o privire rapidă,cercetătoare ,apoi îl învită să ia loc ,deschise un dosar în care notă câteva rânduri în tăcere şi însfârşit vorbi :- De azi înainte eşti în grija mea,eu te voi îndruma pe calea adaptării în noua ta patrie.Dar mai întâi să mă prezint : numele meu este Moşe Rosner,întâmplarea face să fiu fratele tău.
Moşe închise dosarul şi întinse peste masă ambele mâini care s-au întălnit cu mâinile lui Andi într-o strângere frăţească.S-au privit în ochi  timp îndelungat,cu mâinile încleştate,până ce Andi a înţeles că ,,este el,fratele acela uitat în multe clipe,dar renăscut în acest bărbat matur,frumos,puternic,care ciudat lucru,semâna cu el însuşi ca două picături de apă. Ghicindu-i gândul,Moşe spuse -,,Amândoi semânăm cu tata,,
Prima săptămână Andi a petrecut-o în casa lui Moşe,adică în familie.,,-Simtă-te ca acasă,i-a spus cumnata sa  Ani,şi a făcut tot posibilul ca să-i fie bine frăţiorului lui Moşe.Băieţelul a refuzat de la început să-l numească ,,unchi,,pe Andi.-,,Are un nume frumos,de ce să-l fac unchi ?Doar nu e bătrân!,,
În acest timp Andi nu a încetat s-o caute pe Mina .Ani l-a ajutat : au citit împreună toată cartea de telefoane,fără să găsească  numele ei. Moşe s-a urcat în a treia dimineaţă într-o maşină de la servici şi a tras o fugă înainte de a intra în tură până la Kiriath Ata ,ca să caute adresa la care Andi îi scria fetei în ultimul an . S-a întors seara târziu de la slujbă,dar Andi îl aştepta,oricum somnul nu se lipea de el. Erau singuri în bucătărie,Ani făcea baie copilului înainte de culcare.În timp ce înfuleca mâncarea din farfurie,Andi îl privi în tăcere .
- ,,Ţi-a fost foame tare ?îl întrebă Andi atunci când acesta împinse farfuria golită,apucând paharul cu suc de portocale. Vrei să-mi povesteşti ceva şi ţi-e greu să începi,aşa-i ?Hai,dă-i drumul,o să fac faţă situaţiei.
- Mda...începu Moşe.Am să-ţi spun două veşti : una  rea şi una bună. Însă trebuie să încep cu vestea cea rea...
Fata asta a ta,Mina Drucker,s-a măritat acum patru luni .Nu mai locuieşte în Kiriat Ata s-a mutat undeva mai înspre Nord,poate la Naharia sau chiar la Ţfat. Nici vecina nu era sigură,dar nici pe mine nu m-a interesat mai mult de atât.Acuma vestea cea bună este că ai scăpat de ea.Văd că te-ai albit la faţă,ba te-ai şi înroşit.În acest moment ştiu,doare,sau mai mult de atât,frige ca focul.Mai târziu însă,timpul o să vindece arsura,iar tu vei înţelege că o asemenea fiinţă înşeală.Dacă nu o făcea acuma,din anumite interese materiale probabil,ar fi făcut-o precis mai târziu,când eraţi deja căsătoriţi,sau mai rău,când erau deja copii.Frăţioare,luptă cu tine însuţi,şterge-o din memorie.Închipue-ţi că nu a existat nicicând,începe viaţa de mâine.... Gata,hai la culcare.Ştii ceva,Ani precis că a adormit în patul copilului.Eu am să mă culc noaptea asta lângă tine ,este loc pentru amândoi.
-,, Nu-i nevoie,odihneşte-te în patul tău,,mormâi Andi. Dar Moşe nu a auzit,s-a dezbrăcat şi s-a întins lângă el.I-a cuprins capul şi l-a sărutat pe creştet,la fel cum făcea mama când venea de la şcoală necăjit.
,,-Dacă vrei să vorbeşti , eu te ascult,dacă ţi-e mai bine să plângi în tăcere,atunci plânge.Şi bărbaţii au voie să plângă când nu-i vede nimeni.Iar tu eşti numai cu mine,nu ne vede nimeni.Noi doi,frate cu frate...atât.!
Aici Moşe adormi.Obosit rău,din când în când sforâia.Andi îl auzea şi nu-l auzea.El era departe,cu gândurile amestecate .Dimineaţa era treaz atunci când Moşe mânca micul dejun,iar Ani îi pregătea pachetul cu mâncare pentru  ziua care abia începea .- ,,Bea o cafea,îl îndemnă pe Andi.Am adormit repede,aşa-i ?,,
- Bine că te-ai odihnit. M-am gândit ce am să fac de acum încolo,Moişale,şi tu ai să mă ajuţi,dacă vei putea.Vreau să mă înrolez cât mai repede în Zahal,limba pot s-o învăţ şi acolo,o dată cu instrucţia.Nu are rost să mă plictisesc zile întregi fără nici o ocupaţie.Mai ales că nu mai aştept pe nimeni...
- Da,acum chiar ai nevoie de o muncă,să fi preocupat de ceva tot timpul. Stai azi acasă ,mai ocupă-te puţin de Dori cel mic,ca Ani să se elibereze pentru câteva ore,să ajungă la doctor.Ştiai că ea este însărcinată ?Ei,o ajuţi tu astăzi ca să meargă până la policlinică să fie consultată.Iar eu am să mă interesez pentru tine în legătură cu armata. De fapt te rog chiar să stai mai mult lângă telefon,s-ar putea să am nevoie de tine pentru nişte lămuriri.
Astfel s-au rezovat problemele practice la care Andi aspira ; Moşe a aranjat pentru el ca să fie recrutat,evident nu direct la instrucţie, ci la un curs de învăţare a limbii ebraice care a durat câteva luni,iar numai după aceea a intrat în serviciul militar pentru trei ani.În ultimul an Andi a urmat un curs de ofiţeri şi la sfârşitul serviciului s-a reangajat,pornind pe o carieră militară.Pe Mina s-a străduit s-o uite .De fapt era chiar convins că a uitat-o atunci când a cunoscut-o pe Rachela,o fată drăgălaşă,liniştită,care lucra ca angajată civilă în aceeaşi unitate cu Andi.La nunta lor au fost de faţă şi părinţii Rosner ,care au ajuns în ţară cu un an mai târziu,după Andi.Erau fericiţi şi mândri cu cei doi feciori ai lor .Se înţelegeau de minune cu părinţii Rachelei,originari din Polonia,şi ei trecuţi prin Holocaust.Aveau multe amintiri de depânat împreună.
Andi cu Rachel au crescut împreună patru copii minunaţi,o fată şi trei băieţi.Erau o familie fericită ,dar foarte ocupaţi amândoi  la locul de muncă.Se întălneau cu toţii numai în zilele de sâmbătă la masa de prânz ,sau nici atunci ,dacă  Andi era plecat pentru a rezolva situaţii speciale. Însă atunci când Andi s-a retras din serviciul militar,la vârsta de pensionare a cadrelor militare , ei erau încă oameni tineri.Acuma abia a început a doua viaţă pentru ei.Cele câteva excursii în Europa au fost pentru cei doi o descătuşare după mulţi ani de muncă tensionată .Totodată Andi avea însfârşit  timp liber ca să reia legăturile cu vechii prieteni din anii de liceu.Toţi erau acolo,pe aproape,iar acuma a sosit timpul unor revederi.Se întălneau deseori la câte un restaurant în Tel-Aviv,într-un loc central unde era comod pentru fiecare să ajungă din orice colţ al ţării. Andi,care ani de zile a lipsit de la aceste întălniri,era acuma cel mai înflăcărat şi le aştepta cu cea mai mare nerăbdare.În timpul discuţiilor prelungite el,, umplea golurile ,,aflând totul despre viaţa prietenilor din copilărie .La una dintre aceste întălniri colegul Joji Braun a împărţit tuturor învitaţii pentru nunta fiului său.Evident că Andi cu Rachel au fost prezenţi şi foarte  bucuroşi să se întălnească cu atâtea vechi cunoştinţe de acasă .După ,,hupa,, Andi şi-a luat paharul cu vin alb şi a pornit să-l îmbrăţişeze pe Joji ,căutându-l în înghesuiala din jurul tinerilor proaspăt cununaţi şi a părinţilor.Rachel a rămas la masă ,spunând că nu va întârzia cu felicitările după ce se va destrăma mulţimea.Andi totuşi  dori să fie printre primii în preajma vechiului prieten. Ajunse până la Joji,îl sărută pe ambii obraji,o felicită şi pe soţia acestuia,după care se retrase ca să se întoarcă la masa lui. Deodată simţi că cineva îl atinge pe mâna în care continua să-şi ţină paharul.-,,Încă ne mai înghesuim ?gândi el.Am crezut că am ieşit deja din mulţime.,,Atunci atingerea se repetă,ca o mângâiere.Andi se opri ,întoarse capul înspre dreapta şi simţi o lovitură de ciocan în inimă. Mina stătea în faţa lui,iar Andi căuta o gură de aer,deoarece se sufoca .- ,,Tot cu vinul alb în mâna dreapta ? Nu te-ai apucat încă de fumat ?,,întrebă ea cu un ton glumeţ..Ca atunci,în noaptea aceea lungă,care le aparţinea numai lor .El tăcea ,privind-o în tăcere.Încet-încet îşi reveni , după ce respiră adânc de căteva ori.
- Ce faci,Andi,de ce nu vorbeşti cu mine,chiar m-ai uitat ?
- Nu doamnă, faceţi o confuzie.Pur şi simplu mă confundaţi cu altcineva. Bună seara.
Bărbatul coti spre grădină în loc să se întoarcă la masă.Avea nevoie de timp ca să-şi revină,să înspire aer curat.Afară găsi un scaun lângă o măsuţă care a fost deja,, golită,, de toate delicatesele de către oaspeţii pofticioşi .Nu era ţipenie de om în jur.Andi îşi întinse picioarele şi stătu astfel un timp până ce i se normaliză respiraţia şi bătăile inimii . Avea nevoie de puţin răgaz ca să gândească.
-,,La naiba,se întrebă el,cât timp ţine o iubire ?
Pe urmă tot el îşi dădu răspunsul :-,,Depinde de om.La unii ţine trei luni.La alţii ţine 30 de ani.
Ridică-te şi întoarce-te la masa unde aşteaptă Rachel.-îşi ordonă el-.Sunt şi lucruri mai importante în viaţa asta.Hai,sus ! La naiba cu iluziile ,viaţa adevărată contează !
Andi se ridică şi se  întoarse în sală.Numai paharul cu vin alb rămase uitat  pe  masa încă necurăţată de la resturile de delicatese fărâmiţate .