O carte impresionantă

O carte impresionantă
        Hedi  S. Simon

Astăzi am terminat de citit ,,Cartea şoaptelor,,semnată de domnul
Varujan Voscganian .O carte impresionantă ,tristă şi
îngrijorătoare.Consider că am comis un act de curaj,citind
conştiincios,pagină după pagină acest volum de 521 de pagini.În nici
un caz nu intenţionez să scriu o recenzie a acestei cărţi dureroase ,
deoarece nu mă simt în stare să duc până la capăt o asemenea sarcină
.Din mai multe motive,pe care voi încerca să le explic,cel puţin
parţial în continuare.
La început a fost curiozitatea : de zeci de ani,de când am citit
romanul excelent al lui Frantz Werfel : ,,Patruzeci de zile pe Musa
Dag,,nu am mai avut ocazia să reântălnesc  vreo altă pagină scrisă
despre poporul armean şi trista sa istorie.De aceea am hotărât să
răsfoiesc primele pagini din ,,Cartea şoaptelor,,şi...nu m-am oprit
decât la final.
Autorul volumului povesteşte despre trecutul poporului său . O
naraţiune lentă,fără patimă ,fără comentarii personale,dar însoţită
permanent de o umbră cenuşie de amărăciune . Evenimentele curg,chiar
dacă nu în ordine cronologică, iar cititorul le primeşte din gura unui
copil,care a auzit în familie ,de la cei doi bunici,de la unchi şi
mătuşi, vorbe adunate în întămplări cumplite şi povestite în taină
,şoptit,  despre un trecut îndepărtat sau mai apropiat , despre locuri
unde el,copilul, nu a călcat niciodată şi despre timpuri care s-au
consumat cu mult timp înainte de naşterea sa.
Aflăm prin intermerdiul băiatului despre momentele de groază prin care
au trecut armenii încă la începutul veacului XX, care au suferit un
adevărat holocaust din partea turcilor,dar nu numai atât.Scenele din
perioada evacuării în masă a miilor de armeni,scoşi cu forţa din
casele lor şi mânaţi  prin pustiităţi sub paza severă a armatei spre o
destinaţie necunoscută , cu scopul de a-i nimici pe drum ,fără hrană
şi apă,lăsaţi cu indiferenţă  pradă bandelor de curzi sau arabi, ca şi
miile de morţi căzuţi la marginea drumului ,de slăbiciune şi inaniţie,
iar apoi aruncaţi în gropi comune ,se transformă toate  în imagini de
coşmar . La fel ca şi povestirile despre pogromurile săvârşite în
cartierele armene din localităţile turceşti, măcelărirea bărbaţilor ,a
copiilor,violurile suferite de  femei,care se sinucideau din disperare
şi spaimă,trezesc groaza şi ura cititorului ,fără ca implicarea
autorului în acest sens să mai fie necesară.
Desigur ,masele de armeni destinate nimicirii prin mijloace barbare
,inumane , greu de înţeles nu sunt prezentate în carte ca o mulţime
amorfă,cenuşie.Autorul desprinde personaje
individualizate,relatându-ne soarta fiecăruia în mediul specific în
care evoluează,ca şi în momentul istoric şi locul geografic în care au
trăit.Astfel cunoaştem o mulţime de oameni şi soarta lor ,unii din
amintirile venite din vremuri îndepărtate şi repovestite de către
bunicul Garabet,sau găsite în jurnalul secret al acestuia, ori altele
despre destinul unor armeni care au reuşit să se salveze ,fugind din
Turcia cu vapoare care i-au adus în diferite colţuri din lume.Unii au
ajuns în portul Constanţa,iar de aici în diferite oraşe din
România,unde au rămas şi şi-au refăcut existenţa.Alţii au plecat mai
departe ,căutându-şi norocul prin alte zări,chiar şi în Armenia
sovietică prin anii 48-50.Cum a fost de pildă,unchiul Simon,care după
ani de suferinţă în ,,raiul comunist,,s-a întors înfrânt sufleteşte şi
fizic la Focşani ,în sânul familiei.
Întălnim şi scene tragice din perioada înfăptuirii colectivizării
agriculturii în România socialistă din anii 50 ,când pe baza
principiului ,,scopul scuză mijloacele,,s-a tras cu mitraliere şi
tunuri în mulţimea de ţărani ,,nesupuşi,,care se opuneau încă
presiunii de a preda statului singura lor avere--pământul .
Printre altele autorul povesteşte cum în vremurile  tulburi când s-au
ars cărţile ,,necorespunzătoare,,orânduirilor din ,,acel secol al
mirării şi al rătăcirilor,dar şi al absurdului,,totuşi nu s-au putut
distruge toate cărţile ,,pentru că oamenii au scris mai mult decât au
putut să uite,, . Iar mai târziu,prin anii 2005,când  oamenii s-au
eliberat de... ,,povara de a  vorbi în şoaptă,au simţit povara de a nu
şti ce să spună,tocmai pentru că nu ştiau ce să spună mai întâi,,.Nici
astăzi,în 2012 ,nu ştim ce să spunem şi nu vom ştii niciodată
,deoarece nu s-au născut cuvintele care să dea o explicaţie pentru
crimele inutile înfăptuite de oameni împotriva altor oameni , născute
dintr-o ură absurdă ,lipsită de  logică şi din păcate,fără sfârşit.
Căci tot ceea ce am citit în ,,Cartea şoaptelor,,nu s-a înfăptuit ca o
eroare întămplătoare  a istoriei ,ci a fost doar o repetare a altor
crime începute din momentul  ieşirii omului din Paradis şi care se vor
termina o dată cu dispariţia speciei umane.Şi acesta a fost unul
dintre motivele pentru care m-am apropiat cu teamă şi emoţie de cartea
domnuluiVarujan Voscganian : amintirile mele legate de tragediile
neamului meu ,începând cu măcelul evreilor din Ierusalimul
antic,continuând cu uciderea unei mulţimi de evrei în Spania de acum
500 de ani,ca şi alungarea celorlalţi în lumea largă,apoi pogromurile
sângeroase din Polonia,Ucraina,Rusia sau oriunde se găsea picior de
evreu,iar toate culminând cu Holocaustul săvârşit în evoluatul veac XX
prin exterminarea a şase milioane de evrei,evocându-se ,,găselniţa
soluţiei finale,,a problemei evreieşti. Iar acea coloană  de armeni
civili goniţi de către soldaţii turci spre moarte,mi-a trezit toate
amintirile primei mele copilării,smulse din subconştient ,despre
,,marşul,, spre Transnistria a mii şi mii de copii ca mine purtaţi în
braţele părinţilor,care nici nu au înţeles că bunicii lor au căzut la
marginea drumului murind din cauza oboselii şi dezhidratării.Aidoma
armenilor cu un veac  în urmă. Deoarece foarte mulţi ani am evitat
să-mi amintesc sau să scriu despre Holocaust,acuma m-am supus acestei
terapii dureroase ,poate şi utile, citind ,,Cartea şoaptelor,, Ca
să-mi contopesc sentimentele cu destinele dureroase ale omenirii.  Şi
să mă rog împreună cu toţi oamenii de bună credinţă ca ceea ce a
fost,să nu se mai repete niciodată .