Hedi S.Simon
Era o seară plăcută de început de iulie .Încă nu începuseră căldurile sufocante cu aerul încărcat de umezeală şi de aceea aveam impresia că prin ferestrele deschise mai pătrunde un iz din parfumurile primăverii.Cam târziu pentru această perioadă a anului,dar uneori se mai întâmplă asemenea decalaje în succesiunea anotimpurilor.Din experienţă ştiu că în anii de acest fel ,vara ne plăteşte cu vârf şi îndesat ceva mai târziu,prin septembrie,chiar şi în octombrie. Dar ,natura îşi are legile ei ,iar noi oamenii nu avem nici o posibilitate să întervenim. De aceea mă bucur în continuare de seara plăcută,şi mă las copleşită de o stare de lene şi oboseală care mă toropeşte.Cartea îmi cade din mână de câteva ori,până ce iau hotărârea să mă retrag în dormitor şi să mă odihnesc bine,fără să mă las deranjată de hărâitul televizorului sau de zgomotele străzii.Îmi trece prin cap că ar trebui să controlez dacă am închis uşa ,totuşi continui să înaintez spre pat.Când Dani,soţul meu este acasă,se ocupă el de problemele de ,,securitate,,ale casei ,controlează gazul,jaluzelele de pe balcon,uşa de intrare , astăzi însă el lucrează în schimbul de noapte,iar eu sunt mai neglijentă.Ştiu precis că televizorul l-am închis mai de mult,înainte de a lua cartea pentru a citi.Nu mai suportam filmele fantastice care se repetau la mai toate posturile ,deci în lipsă de altă ocupaţie îmi aranjez aşternutul pentru la noapte.În clipa când am terminat această operaţiune,mi-am zis : ,,totuşi voi încerca uşa înainte de a intra în pat,,şi chiar atunci am auzit soneria sunând frumos ,,Fuer die Liese,,-o dată,de două ori,până ce am ajuns să deschid începuse şi al treilea clinchet.Ceasul arăta ora 10 şi jumătate,nu atât de târziu ca să mă sperie.Am întrebat totuşi :- ,,cine sună ?,,
- vecinul! A răspuns o voce de bărbat,care mi se părea cunoscută.Totuşi am întrebat :,,care vecin ?,, Aceeaşi voce baritonală a răspuns - ,,vecinul cel nou,de sus,din apartamentul de peste voi,,
Am întredeschis uşa şi l-am văzut.Era într-adevăr tânărul care în ultima lună ne ocupa mereu ascensorul cu tot felul de bagaje sau materiale de construcţii.Am deschis,iar el a intrat îndată,fără a mai aştepta învitaţia. Totuşi şi-a cerut scuze pentru ora nepotrivită şi m-a rugat să-i permit să arunce o privire pe balconul nostru.L-am condus fără întrebări de prisos ,dar am urmărit din curiozitate mişcările sale ,ca să-mi dau seama din ce cauză m-am pricopsit cu asemenea vizită la o oră atât de nepotrivită . Am văzut că omul a deschis larg jaluzelele şi vreun minut a stat nemişcat cu privirea spre cer. Pe urmă s-a uitat în jur,mi-a admirat maşina de spălat,pereţii,plafonul,a mai scos o dată capul cu privirea în sus,de parcă era în aşteptarea unui avion care trebuia să aterizeze în bucătăria mea,şi însfârşit,el a tras înapoi jaluzelele,spunându-mi ca şi cum ştia că sunt în spatele său şi îl urmăresc :- ,,vezi că acuma am închis bine, n-ar trebui să te culci fără a controla !,,
Am intrat înapoi în bucătărie şi am continuat să stăm amândoi unul în faţa celuilalt,iar eu nu ştiam ce trebuie să fac în continuare,cum să-i spun că sunt singură,iar la ora asta ar fi cazul să plece,adică nu mai primesc oaspeţi.Dar omul mă urmărea cu privirea,iar eu am rostit ,,ia loc !,,fără să fi intenţionat s-o spun.Imediat vecinul întrebă dacă stăm în bucătărie sau poate ne aşezăm în salon . Mă simţeam depăşită de situaţie, nu puteam să refuz un vecin care se învita singur.Am arătat cu mâna stângă salonul, iar cu dreapta am împins uşa,dar fără s-o încui cu cheia.Ne-am aşezat deci în fotolii,unul în faţa celuilalt şi abia atunci tânărul s-a prezentat :
- Numele meu este Moshe Ben Ţvi .După cum ai observat,m-am mutat recent în acest bloc şi sunt pe cale să-mi aranjez mobila şi obiectele de uz casnic.Soţia mea va sosi abia când totul va fi pus la loc,iar casa bună de folosinţă. La noi apartamentele se primesc gata aranjate ,iar dânsa nu are idee cum să se ocupe de asemenea treburi.
- Unde ,,la voi,, ?întreb eu mirată.Tu vii din lună sau poate te-ai născut într-un cartier select,unde lucrează alţii în locul vostru ?
- Aproape ai ghicit.Dar vroiam să-mi cer scuze pentru mizeria pe care am făcut-o în bloc în timpul mutării ,zise el ca şi cum dorea să schimbe vorba şi să nu-mi răspundă la întrebare. Eu intru în joc şi îi continui ultima frază :- Mizeria s-a strâns repede,în cel mult două zile era din nou curat.În schimb m-a înnebunit zgomotul îngrozitor şi continuu produs de bormaşin şi celălalte instrumente ,,de tortură,,cu care aţi dărâmat peretele interior şi desigur aţi înlocuit duşumelele cu vreun parket elegant şi cine ştie câte şi mai câte.Am crezut că îmi zboară deja creierii.
Ei,dar acuma că s-a terminat,nu era nevoie să vii în toiul nopţii să ceri scuze.La urma urmei,vom fi vecini, deci n-o să ne supărăm pentru atâta lucru.Ai de gând să mergi acuma din casă în casă cu scuze,... că lumea s-o fi culcat deja. De fapt şi eu...
- Te pregăteai de culcare,nu-i aşa ?Uite ce-i, mă gândeam să-ţi spun că mi-a căzut ceva şi caut obiectul pe balconul vostru,sau că trebuie să aranjez maşina de spălat ,iar eu nu am idee în care loc este mai potrivit s-o pun...Dar acuma,că am vorbit cu tine ceva timp,nu vreau să te mint,adică cred că eşti o persoană care mă poate înţelege dacă îi povestesc câteva lucruri adevărate.
,,A vorbit cu mine cinci minute şi deja i-am cucerit încrederea !,,imi zic eu ,şi automat ridic privirea spre ceasul de perete din faţa mea.Nu-mi vine să cred ce îmi văd ochii : ceasul arată ora 2 şi opt minute după miezul nopţii.Moshe mă observă zâmbind misterios,sau ironic,nici nu pot să deosebesc...- ,,Te miri cât este de târziu ? Timpul trece foarte repede,pe neobservate,ca un hoţ care ne fură ore preţioase din viaţă.Dar n-ai grijă,tu vei fi odihnită mâine dimineaţa.Eu în schimb am folosit ceva din vremea ta ca să studiez acest apartament.Nu am furat nimic,doamne fereşte !În schimb am înţeles cum trăiţi voi ca familie ,ce obiecte folosiţi, ce cărţi citiţi...Am reuşit să le citesc şi eu aproape pe toate, acelea pe care nu le-am găsit în alte case pe unde am mai fost în vizită.- ,,Şi cum ţi-au plăcut cărţile mele,întreb eu cu un ton pe cât de speriat,pe atât de ironic.Sunt totuşi în limba română cărţile mele,tu eşti chiar poliglot ?- ,,Nu limba contează,creierul meu traduce totul în limba mea,chiar şi conversaţia noastră.Însă cărţile în sine sunt absolut primitive,adică vreau să spun,un mod primitiv de cultivare a unei persoane.La noi oamenii au surse mult mai perfecţionate de a primi cunoştinţe .Poate au existat cândva... în preistorie ,evident că eu nu am prins asemenea obiceiuri ,sunt un om tânăr,abia am împlinit 60 de ani.
- Domnule,sar eu ca arsă,cu ce drept vii la mine în casă să-mi vinzi braşoave ?Nu ştii ce-i aia,am să-ţi spun : îmi torni la minciuni şi tâmpenii.Eşti un om tânăr,dacă ai împlinit 27-28, de unde ai scos prostia asta că eşti ,,un tânăr de 60,, !Du-te la culcare şi revino-ţi la normal.Sau dacă trebuie , pot chema salvarea.Mi-e frică că am introdus în casa mea un bolnav mintal.
-Nu, asta n-ai să faci şi nici nu-i nevoie ,exclamă Moshe răzând .Văd că am intrat într-un joc periculos cu tine,deci va trebui să continui ca să te lămuresc.Pe urmă,vedem noi ... Dacă nu eşti o fricoasă,şi nu eşti ! eu am să-ţi povestesc nişte lucruri despre o situaţie reală,fără ocolişuri şi minciuni.Pământenii încă nu au idee ce se întâmplă cu adevărat pe această planetă,poate savanţii bănuiesc câte ceva,dar mai mult fac speculaţii. Deci vrei să-ţi povestesc ?
Eu îl privesc ca hipnotizată,nu am putere să mă opun,cu atât mai mult cu cât mă împinge şi curiozitatea şi îl îndemn să vorbească.
- Hai,dă-i drumul ! Vorbeşte româneşte ,dacă eşti un traducător atât de iscusit.
Spre marea mea uimire Moshe Ben Zvi îşi începu mărturisirea în cea mai corectă limbă românească.
- Fie cum vrei tu,dar nu mă întrerupe,nu pune întrebări,sunt gata să te lămuresc asupra unor lucruri pe care nu le ştiu alţii.Am motivele mele să fiu liniştit în privinţa discreţiei tale. Bun, poate tu ştii cât de lungă este memoria omenirii şi până unde se întinde firul istoriei la capătul căruia poate să ajungă mintea omenească ?Nu, nu ştii. Nici eu nu pot cuprinde cu gândul drumul înapoi parcurs de strămoşii mei care au părăsit Terra atunci când au găsit într-un punct nu foarte îndepărtat al spaţiului cosmic o altă planetă foarte asemânătoare ca mărime şi condiţii de viaţă.Au denumit-o Planeta Albastră 2,deoarece aceea pe care au lăsat-o în urmă purta numărul 1.Dar totul este înregistrat pe aparate hiperperfecţionate, ca şi toate cunoştinţele pe care orice om le primeşte în viaţă De aceea ţi-am spus că la noi cărţile fac parte din istorie,iar cultura ne-o dau aparatele la care cu toţii avem acces din momentul când ne naştem .Prin urmare cândva,o parte din omenire a părăsit Planeta 1,poate din cauza unor dezastre naturale ,ori datorită unor catastrofe create de oameni , care sunt în stare şi de aşa ceva. Îmi închipui că savanţii noştri au urmărit în timp planeta lor de baştină,însă oamenii de rând nu-şi pun niciodată întrebări complicate ,care depăşesc problemele lor zilnice.Or,viaţa de zi cu zi la noi este foarte bună,foarte darnică cu locuitorii ei .Într-un cuvânt,am rămas tot oameni,dar am luat cu noi înţelepciunea de la locul de baştină,ca şi învăţătura de minte să nu repetăm greşelile de odinioară.Cu alte cuvinte,la noi se foloseşte înţelepciunea numai pentru a se dezvolta condiţii tot mai bune pentru viaţa omenirii.
Şi iată că în mod paradoxal tot binele în care ne scăldăm de milenii s-a întors împotriva noastră. În ce sens ?Oamenii ,având condiţii excelente de trai se înmulţesc într-un ritm nepermis şi totodată trăiesc mult mai mult ca aici,din ce în ce mai mult, fiind sănătoşi şi tot mai viguroşi.Crede-mă că eu am într-adevăr 60 de ani,arăt cum arăt,iar numai când voi ajunge la 200 se va observa un început de îmbătrânire.Ei bine,populaţia a atins astfel nu număr uriaş , peste orice limite. Pâmântul dă semne de sărăcire şi lipsă de resurse naturale ca să ne întreţină pe toţi. Ca s-o scurtăm,conducerea planetei 2 a ajuns la concluzia că a venit timpul să obţinem un nou spaţiu vital.
Unde ?... Ai ghicit,aici de unde am plecat cândva,unde suntem ca acasă,cunoaştem condiţiile ,am regăsi tot ce ne trebuie : aer,apă,pământ roditor.Putem deci să ne împărţim din nou,trimiţând o parte din omenirea noastră înapoi pe Terra. A mai rămas o mică problemă :ce să face cu voi ,terrienii care ne ocupă locul de care avem nevoie ?Concluzia : vă nimicim parţial !
Aici sar iarăşi ca arsă ,de revoltă împotriva unui asemenea plan criminal. - ,,Ai venit să ne nimiceşti ?Ucigaşule !
- Stai,nu sări,că treaba nu stă chiar aşa. Mai întâi nu sunt numai eu,suntem mulţi,foarte mulţi,ne aflăm în mijlocul vostru peste tot şi niciodată n-ai să ne recunoşti.Noi nu am venit să vă nimicim,ci să asistăm numai cum vă autonimiciţi. Uneori şi ajutăm puţin,este adevărat, cu armele noastre pe care voi nu le cunoaşteţi.Procesul acesta nu a început cu mine, de azi.S-ar putea spune că noi am avut prima intervenţie în viaţa pământenilor încă cu vreo 65 de ani în urmă,atunci când am dirijat savanţii de aici să obţină şi să lanseze prima bombă atomică.Ei au dorit-o, iar noi doar am ajutat la finalizare.După aceea nu am mai făcut nimic atât de drastic.Lucruri mai uşoare,da,s-au făcut.Ca de pildă am lansat un virus care a reânviat diferite boli de mult dispărute,care a creat epidemii în anumite locuri,în anumite perioade.Nimic suspect.Am lansat şi alte virusuri,ca cel al furiei şi urii între oameni,şi ca urmare oamenii se jefuiesc unii pe alţii,se ucid chiar în sânul familiei,se războiesc la graniţă pentru câţiva metri de pământ,se luptă între ei în cadrul aceluiaşi neam sau comunităţi pentru principii ideologice sau religioase.Vezi războaiele civile !.Sau am răspândit alcoolul şi drogurile care vă dezumanizează şi în final vă distrug.Şi altele,şi altele ,ca accidentele tot mai dese pe şosele, deraierile de trenuri,căderile inexplicabile ale unor avioane.Toate însă terrienii şi le fac singuri,ei acceptă ura,viciile,crimele,totul de bunăvoie, şi nu au idee că sunt manipulaţi din exterior .Până şi clima am schimbat-o, topind gheţarii,încălzind temperatura până la limite însuportabile ,alternând temperaturile mari cu furtuni şi ploi care duc la inundaţii , tornade sau tsunami,ceea ce nu s-a mai cunoscut vreodată . Iar noi , ce căştigăm din toate astea ?Peste vreun secol va pieri aici o mare parte din populaţie,lăsând loc pentru oamenii noştri . Planeta Albastră 2 va continua transmutarea populaţiei pe acest pământ ,până ce se va termina planul de îmbunătăţire la noi. Adică ne vom împărţi, vom avea două case ,iar de la voi vor supravieţui numai cei mai buni , inteligenţi, mai rezistenţi la influenţe rele şi manipulări venite din afară.Ce-i rău în asta ? Oamenii vor stăpâni două planete,vor fi mai puternici faţă de eventualele invazii ale unor fiinţe raţionale agresive venite din alte locuri ale infinitului.Acuma spune-mi dacă te-am lămurit,dacă era nevoie de întreruperi.Nu-i aşa că oricum nu ştiai ce să întrebi ?Şi încă ceva,ţi-e frică de mine,sau crezi că putem convieţui ?
- Dacă ai să încetezi să mai faci zgomot peste capul meu,atunci putem convieţui,răspund eu. Sau poate altcineva a vorbit nişte vorbe care au ieşit din gura mea, dar ce mai, vorbele au fost rostite.
- Perfect vecino ! Familia ta va fi mereu protejata noastră ,ai promisiunea mea fermă ,am să ţi-o dovedesc. Iar acuma hai să ne culcăm,avem nevoie amândoi de odihnă.Poate nu ţi-am spus,eu lucrez la Primăria Tel Aviv,la secţia de Ajutor Social. Acest post a fost cea mai bună ocazie pentru mine de a mă înfiltra în casele şi viaţa pământenilor pentru a-i studia. Deci,noapte bună,ne mai întălnim noi în lift sau lângă căsuţele poştale. Iar tu ai să uiţi bineînţeles despre această convorbire nocturnă,chiar dacă ne vom saluta zilnic ,ca între vecini.
- Chiar şi lângă lada de gunoi din fundul curţii,strig după el,şi amândoi izbucnim în râs.
Nu ştiu de ce în dimineaţa următoare m-am trezit din somn răzând.Probabil am visat ceva comic,mi-am zis în momentul când am intrat sub duş.Apoi am uitat şi de asta.
Când Dani s-a întors de la serviciul de noapte m-a întrebat primul lucru de ce am dormit cu uşa deschisă.M-am mirat foarte,căci ştiu că mă tot gândeam să controlez peste tot.-,,Ei bine,nu s-a întâmplat nimic,nu umblă nimeni pe aici nopţile,,îi răspund lui Dani ca să-l liniştesc.
-Nu umblă zici tu,dar o reclamă tot ţi-a lipit cineva pe uşă.Vino să vezi ce frumoasă este,niciodată nu am mai primit aşa ceva.
Am ieşit din curiozitate să văd ce îl poate impresiona atât pe soţul meu.Cred că are dreptate,în mijlocul uşii cineva a lipit ceva semănând cu o etichetă perfect rotundă ,pictată în diferite nuanţe de albastru,având în centru o cifră metalică care o fixa ca o pioneză.Văzută de aproape,cifra semâna cu un,,2,,desenat artistic.Dani a încercat să desprindă eticheta ca s-o mutăm pe frigider,alături de alte reclame.Dar sub nici o formă nu se lăsa mişcată de pe locul ei.Am simţit ceva ciudat privind frumuseţea culorilor cerului.-,,Las-o acolo ,că-i frumos !am rostit eu în şoaptă,,
Şi aşa a rămas,lipită pentru totdeauna în mijlocul uşii de intrare.Semâna cu un ochi magic care emana puţină lumină în întunericul nopţii.Mă ajuta să nimeresc uşa mea chiar în bezna cea mai profundă ,dar nu ştiu de ce tocmai asta îmi transmitea o senzaţie de siguranţă ori de câte ori o vedeam sclipind spre mine ca o privire complice .
