Când Nurit vorbeşte...
Hedi S.Simon
Într-o singură clipă s-a creat o învălmăşală de nedescris în întreaga maternitate : toţi medicii şi asistentele lor s-au îngrămădit în salonul nr.4 ,lăsându-şi treburile importante de o parte.Numai personalul medical din sala de naşteri rămase pe loc ,neputând să-şi părăsească pacientele în acele momente. Dar fiecare îşi dorea să fie schimbat de careva dintre colegi pentru a putea ieşi ca să afle amânunte despre cele întâmplate în ultima jumătate de oră. Se zvonea în tot spitalul că o pacientă a făcut o încercare de sinucidere,aruncându-se de la fereastră. Doar că de la etajul întâi a căzut pe nişte pături groase scoase pentru aerisire,care au amortizat căderea ,deci pacienta nu a murit şi nu s-a ales cu nici o fractură,numai cu o entorsă la încheietura umărului drept şi câteva zgârieturi .Asta e tot ce au constatat medicii care au venit în mare grabă spre salonul unde lehuzele se odihneau 2-3 zile după naştere.Trecând peste primele clipe de emoţii ,i s-au dat îngrijirile necesare pacientei iar apoi s-a făcut linişte.Personalul s-a întors la treburile nu mai puţin urgente care aşteptau,s-a discutat cât s-a discutat despre întâmplarea cu pricina,iar până seara lucrurile s-au liniştit. Când a venit schimbul de noapte nimeni nu mai avea timp să povestească despre evenimentul petrecut dimineaţa,aşa că a doua zi totul era uitat.Doar şeful secţiei ,profesorul Ioav Şachor,după câteva încercări nereuşite de a încropi o conversaţie cu tânăra femeie care tăcea cu încăpâţănare,a notat pe fişa ei diagnosticul : traumatism postnatal ,ca şi recomandarea să fie chemat un neurolog în scopul stabilirii unui tratament. În acest timp pacienta dormea ajutată de sedative ,sau se prefăcea că doarme ,ca să evite orice contact cu oamenii din jur.Pe scurt,pacienta Nurit Harari refuza să vorbească .Nici cu mama ei,care stătea pe un scaun lângă patul fiicei,frecându-şi mâinile în timp ce şoptea câte o rugăciune .Soţul lui Nurit a venit la spital o singură dată,iar după ce i s-a povestit despre tentativa ei de sinucidere ,a încetat să mai vină.Nurit nici nu dorea să-l vadă şi în clipele de trezie privea pe furiş şi cu spaimă în direcţia uşii , unde l-a zărit stând cu ceva timp în urmă ,să fi fost o zi sau cinci,ea nu-şi dădea seama.După cum a pierdut ritmul trecerii timpului ,tot aşa amesteca zilele cu nopţile ,trăind între somn şi trezie.
Când era trează Nurit,întoarsă cu faţa la perete ,încerca să nu accepte pe nimeni în singurătatea ei : se gândea la copilărie. O obseda acel moment din trecut când mama ei a intrat în casă ,ţinând de mână o fetiţă de vreo 3-4 ani,pe care i-a prezentat-o ei ca fiind ,,noua ei surioară,,-Tova.Au trecut ceva ani de atunci !
-,,Să ai grijă de ea şi s-o iubeşti,,a spus mama.Nurit era mai mare,împlinise deja 7 ani,mergea la şcoală în clasa a doua,avea deja prietene,or,copiliţa asta îi strica programul.Plus că o lipsea şi de o parte din atenţia părinţilor ,ceea ce pe atunci era neplăcut sau chiar dureros.Mai târziu,o dată cu trecerea anilor,treaba asta cu atenţia o deranja mai puţin. Din contra,îi dădea ei mai multă libertate ca să-şi folosească timpul după plac.În schimb a început s-o preocupe o întrebare la care ea,ca fetiţă de 12 ani,nu găsea răspuns : de unde a răsărit aşa deodată Tova la vârsta de 3 ani,când ea ştia deja că întotdeauna copiii noi născuţi sunt foarte mici ,încă nu vorbesc,încă nu umblă,pe scurt,ei se formează undeva în burta mamei şi nu apar de niciunde ca surioara ei. Aşa dar ,într-una din zilele de vineri,când o ajuta pe mama la curăţenie şi gătit, Nurit şi-a luat inima în dinţi şi a pus toate întrebările care o munceau în ultimul timp.Maică-sa a măsurat-o gânditoare, ajungând la concluzia că fata este destul de mare ca să ştie adevărul.În timp ce punea la fiert peştele în sosul gros şi bine condimentat ,i-a întins fetei pe vârful lingurii puţin din conţinutul picant ca să guste,iar după ce fata şi-a exprimat aprecierea cu obişnuitul ,,iami !,,ea a spus pe un ton calm,ca şi cum vorbea în continuare despre gustul mâncării :- ,,am înţeles ce vrei să ştii, dar răspunsul e simplu. Nu am născut-o eu pe Tova la maternitate ,ci am luat-o de suflet de la un orfelinat. La fel ca şi pe tine, doar că tu erai mult mai mică, pe tine te-am primit în prima săptămână de viaţă ,ca un dar preţios de la Cel de Sus.Ca să înţelegi,eu v-am crescut cu dragoste ,deci eu sunt mama voastră, la fel şi tata.Chiar dacă nu a fost uşor,că noi suntem oameni săraci,dar ne-a ajutat Domnul să muncim amândoi pentru ca vouă să nu vă lipsească nimic.Acuma cred că ai înţeles,nu-i aşa ?,, Nurit a zâmbit timid ,mişcând capul afirmativ.Ea a înţeles că din acel moment a devenit o străină adusă în această casă din mila unor oameni cumsecade care au muncit pentru ea. Partea cu dragostea părintească nu i-a intrat în cap.Dacă aşa ceva ar exista cu adevărat ,atunci unde este mama aceea care i-a dat naştere ?A părăsit-o după numai o săptămână după ce a născut-o fiindcă a iubit-o prea tare ? Nu i-a păsat s-o lase pe mâini străine ?Probabil că nu are idee ce s-a ales de fata ei,nici nu o cunoaşte pe Liza ,femeia bună care a crescut-o.
Din acel moment Nurit nu mai putea să o numească ,,mamă,,pe Liza decât atunci când i se adresa direct,ceea ce i se întâmpla tot mai rar.Fata s-a închis în sine,vorbea tot mai puţin cu oamenii din jur,dar tot mai des cu sine însăşi.În gând îşi spunea că Liza este bună,că îi e dragă ,chiar dacă nu e mama ei.Iar ea,Nurit,va trebui cât mai curând s-o despovăreze de griji ,să-şi găsească de lucru imediat după terminarea şcolii,dacă va fi posibil undeva departe de casă,în alt oraş.Destul a stat pe capul acestor oameni ! Şi astfel au ajuns la ora despărţirii. Nu însă cum şi-ar fi dorit ea, să-şi găsească un servici undeva mai departe de casă ,ci cu totul altfel decât şi-a propus.
Într-o zi de şabat Rafi s-a întors de la synagogă foarte bine dispus. Liza a clipit în direcţia fetelor,şoptind astfel ca s-o audă numai ele : ,,tatăl vostru a băut precis vreo două-trei păhărele după rugăciune. Cine ştie ce sindrofie o fi fost azi, o bar-mizva sau sărbătorirea unui mire....O să vedem acuşi că nici foame nu-i este,până la urmă vom prânzi singure.,,
Numai că de data asta nu a ghicit.Rafi a chemat-o în dormitor ca să vorbească cu ea nişte secrete.În acel şabat familia s-a aşezat la masă cu întârziere.Când au ajuns la desert-un kugel apetisant făcut din tăieţei îndulciţi cu miere şi fructe- Liza a atras atenţia fetelor să asculte ce are tata să le povestească despre veştile bune pe care le-a adus de la synagogă. Nimeni nu s-a mai atins de kugel, curiozitatea era mai mare decât pofta de mâncare.
- Ei bine,începu Rafi să povestească,ceea ce s-a întâmplat azi trebuie să aflaţi şi voi. Mai ales voi ,fetelor!...Deci aşa, după rugăciune ,tocmai mă pregăteam de plecare,cine credeţi că mă opreşte ? Nu altul decât rabinul nostru, care mă roagă să mai rămân puţin ca să schimbăm o vorbă.Ne-am aşezat amândoi în rândul din faţă ,singuri amândoi la o vorbă. Nu am înţeles de ce a căzut atâta cinste pe mine,eu un om simplu fără prea multă carte,ca să stau la o vorbă eu cu rabinul synagogii.Dar el şi-a dat seama că sunt curios şi emoţionat totodată.De aceea m-a luat repede : -,,Să mă ierţi reb Rafael că te reţin tocmai acuma,când ţi-o fi foame şi eşti aşteptat la masa de Şabat.De aceea voi fi scurt.Un enoriaş de-al nostru,om de treabă şi cinstit,m-a rugat să vorbesc cu tine în numele lui.Zicea că ai două fete,iar cea mare a terminat şcoala ,deci e tocmai bună de măritat.Or el,are un băiat la vârsta când trebuia însurat mai de mult,dar era ocupat cu învăţatura la o Ieşiva bună. Adică nu a terminat încă învăţătura,că evreul învaţă cât trăieşte,numai că şi viaţa de familie trebuie respectată.Aşa că s-au gândit la tine.Ei,ce zici ?,,Eu m-am speriat mai întâi,că nu m-am gândit încă la asta.Pe urmă m-am bălbâit,fiindcă nu ştiam ce să spun ca să nu se supere,Doamne fereşte,rabinul pe mine.Totuşi n-am avut încotro,iar până la urmă am încropit un răspuns : ,,Să-mi fie cu iertare Rabi,m-ai luat pe neaşteptate,am zis.Fetele mele sunt mici,nu ne-am gândit încă la măritiş. Şi apoi,trebuie să mărturisesc cinstit că nu avem zestre pentru ele,suntem oameni muncitori,dar săraci.Nici nu mi-aţi spus ce pretenţii ar avea ...cuscrul...cine o fi el.,,
- Îţi spun eu cine este...hazanul nostru,reb Moşe Melamed,o ştii şi pe soţia sa care lucrează la Banca Mizrachi ,dacă ai treabă pe acolo.Oameni aşezaţi,cuminţi,destul de înstăriţi.Ei nu vor zestre de la tine,îşi doresc doar o fată bună pentru băiatul lor,destul de tânără ca să-i bucure la bătrâneţe cu mulţi nepoţi.Aşa dar,ce zici ?
- Zic că vreau mai întâi să mă sfătuiesc cu Liza,nevastă-mea,şi bineînţeles să aud şi ce vrea fiică-mea cea mai mare .Sigur că noi suntem oameni cu frica lui Dumnezeu şi respectăm obiceiurile din străbuni.Totuşi trăim vremuri noi,e bine să ascult şi de vrerea fetei,că şi ea e suflet de om,nu-i aşa,Rabi ?
- Bine,bine,cum spui tu...Gândiţi-vă ,aveţi tot dreptul să nu luaţi hotărâri pripite.Cum o să vreţi voi,aşa să fie şi să fie numai bine.!
După asta rabinul s-a ridicat,ne-am strâns mâna şi a rămas să mai vorbim atunci când va fi un răspuns. Ei,acuma haideţi să gustăm din kugel că simt miros de scorţişoară şi mi-e poftă să muşc.Despre treburi serioase,mai avem tot timpul să vorbim.
Nurit simţi atunci cât îl iubeşte pe tatăl acesta ,singurul tată pe care îl are.Ce bun este ,cum s-a gândit la vrerea ei înainte de a da un răspuns nechibzuit.!...Nu au mai vorbit în acea zi depre subiectul cu pricina .Nurit continuă să citească paginile de ziar cu anunţuri de servici,Tova o urmărea curioasă,încercând să ghicească ce o să facă până la urmă sora ei.Mama aruncă doar o vorbă-două despre ce oameni de treabă trebuie să fie părinţii unui băiat care nu au niciun fel de pretenţii materiale de la familia miresei ,iar tata replică ,,să fie mulţumiţi părinţii mirelui dacă găsesc o fată cuminte ,cu şcoală,dar mai ales tânără –abia trecută de 17 ani- care o să-i facă fericiţi cu o mulţime de nepoţi,,Nurit continuă să tacă,dar în gând se şi vedea fabrică de nepoţi ; oare tatăl acestor nepoţi cum este,oare cum arată ,câţi ani are,despre el nu vine vorba ?
A treia zi ,în timp ce luau masa de seară în familie,tata o întrebă dacă s-a mai gândit despre problema cu şiduch-ul propus de rabin.Nurit înghiţi o gură de ceai ,după care zise .,,da,m-am gândit,dar nu ştiu la cine să mă gândesc.Cu cine de fapt trebuie să mă mărit ?Rabinul a rostit un singur cuvânt despre mire ?După o lungă tăcere,când toţi cei prezenţi continuau să mănânce cu ochii în farfurie,Rafi o împinse pe a sa din faţa nasului,îşi îndreptă spatele şi îi răspunse cu o voce blândă :-Tu ai tot dreptul să pui astfel de întrebări ,ai şi dreptul să refuzi.Adevărat că rabinul nu a amintit despre mire,decât că este ocupat cu studiile,deci e om învăţat.Eu însă m-am interesat pe căile mele despre familie şi despre băiat.Aşadar, familia e besseder din toate punctele de vedere.Despre mire se ştie că a trecut de 35 cam de multişor,deci e băiat copt,cu nasul în cărţi.Părerea mea este următoarea : omul e mult prea în vârstă pentru tine şi prea ocupat cu studiile.Asta e un aspect.Celălalt aspect ar fi că la vârsta asta un bărbat ştie să se poarte bine cu o femeie,să aprecieze tinereţea ei,şi de ocupat ce e,nu se amestecă în treburile casei,aşa că ai avea libertatea să-ţi conduci familia în bunăstare şi liberă de ochii unui bărbat care numără fasolele în oală.Acuma tu vei lua hotărârea până sâmbătă.Dacă nu vrei,nu trebuie.Am să mai găsesc eu ceva de lucru ca să punem de o parte nişte bani pentru voi,fetelor,şi căsătoria poate să mai aştepte.Nici la 20 de ani o fată încă nu e bătrână.
Nurit a fost impresionată de spusele tatălui ei.Care de fapt nu era tatăl adevărat şi nu îi datora chiar atât de mult,să mai muncească pentru ea în câteva locuri,s-o lase pe ea să aleagă,să ia hotărâri...Vineri seara ea a anunţat părinţii că tata poate să dea răspuns rabinului despre acordul ei de a se mărita cu fiul hazanului.Cum se numeşte viitorul... Iacob ? Bine,fie şi Iacob.Fie,fie...Nurit adormi cu aceste gânduri.De data asta fără medicament.A scuipat pastila,s-a săturat de dormit prea mult.I-ar prinde bine să-şi limpezească creierul.
Când se trezi peste câteva ore-sau poate a doua zi-Nurit văzu că scaunul mamei era ocupat de un bărbat pe care nu l-a mai văzut pe acolo.Purta ochelari cu ramă groasă,neagră care îi dădeau o înfăţişare de savant.Şi de om blând, calm,flegmatic.Ce ştie ea de fapt despre oameni ?Un străin şi atât.În timp ce tânăra femeie îl cercetă pe străin,el avu destul timp să-i studieze reacţiile.La un moment dat el vorbi cu o voce domoală,care se potrivea cu înfăţişarea sa ,aşa cum îl văzu Nurit în momentul trezirii. Împreună cu vorbele i se lumină şi faţa de un zâmbet plăcut,iar toată imaginea din închipuirea femeii se schimbă.Acum i se păru simpatic şi mult mai puţin străin.
- E timpul să facem cunoştinţă. Mă cheamă Arie Weisselberg, sunt medicul neurolog al spitalului.Dacă vrei,mă poţi striga doctor Arie şi e destul.
Acum spune-mi tu cum te cheamă....De ce nu-mi răspunzi ? Eu aştept de mult timp ca să te trezeşti ,vreau să stăm de vorbă.Ar trebui să te prezinţi aşa cum am făcut-o şi eu.
- Nu sunt politicoasă ?întrebă Nurit pe neaşteptate.
- Nu,nu eşti.Dar nu sunt pedagog şi nu am venit pentru lecţii de bună purtare.Acuma eşti pacienta mea şi am datoria să te predau sănătoasă familiei tale.Pentru asta trebuie să mă ajuţi, să stai de vorbă cu mine.
Ochii mari ,de un albastru intens al femeii se măriră şi mai tare,îngroziţi.
- Nu,nu trebuie,nu vreau...nu mai vorbesc cu tine,doctor !
- Stai drăguţo,abia ai rostit două cuvinte după o săptămână de tăcere şi deja nu mai vorbeşti ?Ascultă, eu pot să te ajut,dacă mă faci să te înţeleg.
Cum ziceai că te cheamă ?
-Nu ziceam.Scrie pe undeva...Şi nu poţi să mă ajuţi.Nimeni nu mă poate ajuta .Doar dacă mor.Atunci scap de toate. Vrei să mă ajuţi ?
-Să te ajut să mori ?Sigur că pot...să mori sau să trăieşti. Dar în nici un caz nu fac nimic până ce nu înţeleg.Începem ?.....
Deci,cum te cheamă ?
-Nurit Harari.
-Aici scrie Melamed ,de unde ai scos Harari ?
-E numele părinţilor mei.Aşa mă cheamă.
Doctorul o privi îndelung în adâncul ochilor înainte de a continua :
- Mi s-a spus că ai născut un copil,chiar aici,în spitalul acesta.Cu câteva zile în urmă te-a vizitat un bărbat cu care nu ai vorbit,însă el s-a interesat despre tine ta la profesorul Şachor,şeful secţiei,care i-a explicat situaţia ta din momentul respectiv.Ştii,atunci când ai...ameţit şi ai căzut în gol.Noroc că nu s-a întâmplat ceva mai grav,iar acuma eşti pe cale de însănătoşire.În curând te vom elibera din maternitate şi atunci...vei pleca acasă cu fetiţa ta pe care încă nu ai văzut-o.Ea a împlinit deja o săptămână,ar trebui să-i dai un nume...sper că te-ai gândit la un nume.
Nurit îi aruncă doctorului aceeaşi privire îngrozită ca înainte.Nu răspunse nimic despre numele fetiţei,doar întrebă:
-Unde ,,acasă,,?La care casă mă trimiteţi ?
- Normal,la casa unde locuieşti împreună cu soţul tău.
În loc de răspuns femeia scoase un ţipăt puternic semănând cu un ,,nuuuu,,prelungit ca un urlet de fiară rănită care nu avea nimic omenesc în el ;era doar un răcnet nearticulat care se amplifica din ce în ce ,semănând cu spaimă,disperare,strigăt după ajutor. Asta l-a descumpănit pentru o clipă pe doctorul Arie ,care numai la aşa ceva nu se aştepta.Pe urmă îşi reveni ,apucă mâinile femeii încercând s-o liniştească,dar în zadar,nu ajutau vorbele sale liniştitoare.Una dintre surorile care au intrat atrase de zgomotul neobişnuit din salon îi administră de urgenţă un calmant ,după care Nurit adormi pentru mai multe ore.Spre seară a vizitat-o din nou acelaşi neurolog,doctorul Arie.Îşi făcuse calculul că pacienta se va trezi din moment în moment.O găsi într-adevăr trează,dar ameţită încă de somn.Tocmai bine pentru o discuţie liniştită.
-Bună,Nurit, te simţi mai bine acuma ?Ştiu,tu retrăieşti un coşmar de care trebuie neapărat să scapi.Repet ,eu vreau şi pot să te ajut,dar am nevoie şi de colaborare din partea ta.
-Cum mă poţi tu ajuta pe mine ?întrebă ea cu o voce sleită.Hai,explică-mi .
-Aş putea să te ajut să te întorci în casa părinţilor şi nu la soţul tău.Ai vrea asta ?
Nurit se lumină la faţă ,într-o clipă îi trecu şi mahmureala somnului artificial.
- Sigur că vreau !Doctore,crezi că e posibil să faci asta pentru mine ?Cu aşa o ,,Mizwa,,îţi vei câştiga veşnicia !!
- Nu e vorba de ,,mizwa,,drăguţo, doar tu să-mi povesteşti ce te apasă pe suflet,iar eu îmi voi face datoria.Dar vorbeşte o dată cu mine,altfel plec şi te las în voia soartei.Hai ,dă-i drumul !
Nurit privi cu îndoială spre medicul ei,care se schimbase mult de la prima vizită : nu mai era omul cel blând şi simpatic.Acuma părea enervat,sever,dur.În acest doctor Arie ea avea mai multă încredere.Îşi acoperi ochii cu braţul drept şi începu să vorbească ,rămănând culcată în aceeaşi poziţie.Ea ştia că doctorul acesta nu scria nimic într-o fişă,ci doar asculta.Aparatul de înregistrare din buzunarul halatului alb Nurit nu l-a văzut niciodată.
Începu să vorbească ,iar pe măsură ce vorbea ,cuvintele curgeau tot mai coerent,ca o cascadă care nu se mai putea opri până ce apele ei se întâlneau cu râul care aştepta să le înghită.Acuma Nurit vorbea despre tot ce i s-a întâmplat în scurta ei viaţă : despre mama care a născut-o,dar a şi părăsit-o imediat după naştere,despre adevărata ei mamă Liza ,care a crescut-o ca pe propriul copil,cu dragoste şi sacrificii.Despre tatăl care muncea din zori până-n noapte ca să hrănească familia ; era hamal, şofer,negustor ambulant şi multe altele. Chiar şi Liza îngrijea oameni bătrâni ca să mai adauge la veniturile casei. De fapt au hotărât împreună să crească doi copii de suflet.De aceea s-au străduit amândoi să ne ţină la şcoală şi să nu ne lipsească nimic....
- Nu te opri din povestit,Nurit,tocmai ai ajuns la partea esenţială care mă interesează.Hai fetiţo,continuă,chiar dacă abia acuma vine greul.
- Da,până aici a fost uşor,am avut o copilărie normală,ca şi ceilalţi copii din şcoala mea.Nu era nimeni mai bogat,dar nu ni-e era nici foame,nici frig,nu am lipsit niciodată de la excursiile şcolare sau de la festigaluri.Liza plătea totul,îmi dădea chiar bani de buzunar.Tocmai de aceea nu am îndrăznit să-i dezamăgesc pe părinţii mei atunci când i s-a propus tatei o partidă pentru mine.Aveam numai 17 ani,terminasem liceul atunci şi aveam planuri pentru viitor : să fac servici militar sau civil, apoi să găsesc de lucru şi cu banii căştigaţi să învăţ o meserie.În orice caz am vrut să-i uşurez pe ai mei de povara de a mă întreţine.Tata însă a primit o cerere de căsătorie pentru mine,de la o familie cu stare,care nu pretindea nici măcar zestre.Deşi mi s-a spus în repetate rânduri că eu sunt aceea care hotăreşte şi că am dreptul să refuz propunerea,eu am simţit profunda uşurare şi respect cu care tata se exprima despre nişte oameni care nu pretind zestre pentru viitoarea lor noră.Părinţii mei trebuiau să muncească din greu încă ani de zile ca să adune zestre pentru două fete ...De aceea am acceptat măritişul cu un necunoscut,ca să nu-i mai împovărez pe ei.Poate că aş fi procedat altfel cu părinţii mei biologici,dar ei doi m-au adoptat ,ca oameni buni ce erau,însă au făcut destul,a venit timpul să-i eliberez de o obligaţie .
- Prin urmare ,s-a făcut o nuntă modestă ,dar frumoasă,aşa cum trebuie.Pe Iacob,mirele meu,l-am cunoscut în ,,sâmbăta mirilor,,-cu trei zile înainte de cununie.A fost groaznic.Mi s-a părut mai bătrân ca tata Rafi,cu început de chelie şi burtă.M-au mutat în garsoniera lui din Bnei Brak.După nuntă el m-a dus ,,acasă,,-era trecut de miezul nopţii.Străinul cu care am intrat în dormitor mirosea a vin şi a carne cu usturoi.Spre dezamăgirea mea vinul nu l-a ameţit .Era destul de treaz ca să rupă de pe mine singura rochie frumoasă pe care am avut-o vreodată,apoi m-a împins cu piciorul spre pat,s-a trântit peste mine şi pur şi simplu m-a violat.Nici nu a observat că plâng,fiindcă imediat după...deja dormea,sforâind ca o locomotivă.Dimineaţa,abia reuşisem să aţipesc,am simţit că el mă scutură şi când am deschis ochii , era din nou peste mine.Şi tot aşa mă sfâşia pe dinăuntru mereu şi mereu în cele două zile cât a stat acasă în concediul de nuntă.A treia zi a plecat însfârşit la ieşiva.M-a anunţat că va veni pe la ora 9 seara,să fie masa pregătită ...şi eu la fel ,că abia am început să-i plac.Aşa au trecut aproape doi ani din viaţa mea,cu unele mici înrăutăţiri.Cu timpul îmi făcea şi reproşuri că nu gătesc bine,mă întreba pe ce cheltuiesc cei 3000 de şekeli pe care îi primeam la început de lună pentru întreţinerea casei.,,Nu cumva duceam banii lui la ,,sărăntocii ,,de părinţii mei ?Ăia care nici o zestre nu i-au dat pentru ca să ia de nevastă o acritură ca mine ?Când a zis ce a zis de părinţii mei nu am mai tăcut şi am sărit la el să-i răspund.Şi ce crezi ,doctore ?Mi-a tras o palmă de mi-a înroşit obrazul.Seara i-am întors spatele în pat,iar el m-a ciupit de m-a înveniţit,iar până la urmă iar m-a violat,chiar de două ori.M-a averizat că voi avea de-aface cu el dacă am să îndrăznesc să povestesc ,,lucruri din casă care ţin numai de soţ şi soţie,,Prin urmare,am tăcut.După ce am rămas gravidă,mi-a spus să am grijă să-i nasc un băiat,de parcă depindea de mine.Bun,acuma doctore poţi să-ţi faci o părere,ţi-am povestit destul ,chiar dacă nu totul.Şi faţă de doctor mi-e ruşine să spun tot.
- Aţi vorbit ceva săptămâna trecută când a venit în vizită,măcar după naştere ţi-a spus o vorbă bună ?
- Păi nu a intrat la mine.A stat lângă uşă,m-a privit cu reproş,că nu l-am ascultat şi am născut o fată . De atunci nu a mai apărut.
...Doctor Arie,acuma vei putea să mă aperi de omul ăsta ?Adică doar atâta vreau,să mă trimiţi oriunde în altă parte,numai nu înapoi la el .
--Totuşi ce se va întâmpla cu fetiţa ,dacă îţi vom găsi un loc undeva într-un cămin pentru femei în aceeaşi situaţie, ai să iei copila cu tine ?-
-Nu ! Sunt sigură că toată viaţa o să-mi amintească de el,de faţa lui ,de caracterul lui..Nu am să pot trăi cu umbra acestui om lângă mine .Vreau să-l uit,trebuie să-l uit doctore,altfel mă sinucid de-a-binelea.
Doctorul Arie era profund impresionat de mărturiile lui Nurit.Abia acum observă că faţa ei era scăldată în lacrimi.Nurit a vorbit însfârşit astăzi.Deocamdată era destul,trebuia s-o fi oprit mai de mult.Acuma ar fi vrut s-o liniştească.
-Uite că s-a înserat,iar noi nu ne-am dat seama.Eu zic aşa,că ţi-ar prinde bine să te odihneşti .Desigur,după ce vei servi masa de seară.Precis că noaptea asta vei dormi bine , iar mâine sper să te pot transfera la secţia mea.Eu am să te tratez şi voi avea grijă de tine.Vrei să sun la părinţii tăi,ai să le transmiţi ceva ?
-Nu prea multe.Doar că îi iubesc şi că le cer iertare pentru necazurile pe care le-au avut din cauza mea.
Încheiere.
Nurit a mai stat o lună de zile sub tratament în secţia doctorului Arie Weisselberg.Înainte de a ieşi din spital a primit o veste bună : Iacob a obţinut un divorţ urgentat de situaţia ,,tristă,,că nevasta era ,,nebună,,şi a încercat să se sinucidă.De aceea i s-a încredinţat lui copilul ,care nu putea fi crescut de o femeie bolnavă.Această veste a ajutat-o pe Nurit mai mult decât orice tratament medical.S-a întors în casa Lizei şi a lui Rafi ,bucuroşi s-o îngrijească.Cu timpul Nurit a început să-şi revină la normal,îşi făcea din nou planuri să găsească de lucru,să înveţe o meserie.Iacob s-a recăsătorit foarte repede după divorţ.Bărbaţii sunt obligaţi să cultive o viaţă de familie şi să aducă comunităţii mulţi copii.A doua soţie i-a născut deja doi copii în ultimii trei ani.Nu mai avea timp şi răbdare pentru Hava,fetiţa unei străine.Aşa dar,într-o bună zi,Iacob s-a înfiinţat la uşa Lizei cu o fetiţă de mână.I-a predat-o,spunând :,,Te rog să i-o dai lui Nurit, copila vrea la mama ei, şi nici eu nu am timp să mă ocup de ea,eu învăţ...,,! Acuma vecinii o întălnesc deseori pe Nurit la supermarket sau în parc împreună cu o fetiţă drăgălaşă care se ţine de ea ca o umbră şi o alintă mereu strigând-o ,,Ima,Imale !Îar faţa lui Nurit,se scaldă într-un zâmbet fericit,când o prezintă vecinilor : -Aceasta este fetiţa mea,Havale...!
