Ne-a mai părăsit un IDOL

Ne-a mai părăsit un idol

Când am văzut mulţimea fără număr adunată în Piaţa Primăriei din Tel-Aviv în ziua înmormântării lui Arik Einstein,m-a încercat un sentiment ciudat de tristeţe şi nelinişte : tristeţe pentru pierderea unui OM drag inimilor noastre ; nelinişte datorită analogiei cu alt moment grav din viaţa acestui popor.S-au întors nechemate imaginile triste din aceea seară de 4 noiembrie care a început cu bucurie şi cântec ,ca în final să se încheie cu cea mai mare tragedie naţională a acestei ţări, când în mod mişelesc a fost ucis Iţhak Rabin ,iar o dată cu el o parte din sufletul naţiunii.

Şi iată acum ,din nou, zeci de mii de oameni adunaţi să comemoreze ,să plângă,să regrete pierderea unui artist,cântăreţ,compozitor,dar mai ales a unui om inimos ,bun,modest.Au fost acolo alături de familie prietenii apropiaţi ,tovarăşii de drum,deputaţi,miniştri şi şeful Statului,dar mai ales Domnia Sa Publicul,acela care de zeci de ani îl aplauda cu frenezie şi adoraţie pe Arik Einstein,fie că era prezent pe scenă,fie că îşi oferea numai vocea spre ascultare,cu minunatele cântece compuse de el însuşi.Deşi ,din motive numai de el ştiute ,s-a retras mulţi ani în casa sa modestă,într-un bloc vechi cu trei etaje fără lift,fără apariţii pe scenele teatrelor,totuşi el a fost mereu prezent în mijlocul publicului său.Avea prieteni mulţi ,vechi şi apropiaţi,care şi-au arătat durerea sinceră în faţa mulţimilor ,o durere care ne-a afectat pe toţi .Aş putea spune că cei mai îndureraţi ,pe lângă soţia şi copiii defunctului,i-am ,,simţit,,pe Moni Moşonov, Roni Daniel, sau Rabinul Uri Zoar ,prieten din prima tinereţe, partener în munca artistică din anii de demult,şi nu în ultimul rând,rudă-cuscru prin căsătoria a două fiice Einstein cu cei doi fii ai Rabinului.Toate completate de un mare număr de nepoţi şi strănepoţi comuni.

Faptul că mulţimea de oameni ,printre care foarte mulţi tineri, a continuat comemorarea toată noaptea în Piaţa Primăriei, în interiorul cimitirului Trumpeldor din centrul oraşului,sau în faţa casei cântăreţului până şi în ziua următoare ,faptul că se cântau fără întrerupere cântecele lui Arik,se depuneau flori,se aprindeau lumânări,ne arată că publicul israelian îşi exprimă regretul pentru pierderea artiştilor buni pe care timpul nu a reuşit să-i împingă spre uitare.Căci tot ce este autentic şi bun nu are vârstă,nu are moarte.În afară de asta am obţinut şi un indicator al respectului faţă de generaţia anilor 60-70-80,care a lăsat artişti mari,adevăraţi,care nu căutau neapărat celebtritatea,vedetismul,bogăţia.Era generaţia născută din părinţi supravieţuitori ai războiului,oameni care ştiau să aprecieze viaţa,care se mulţumeau cu puţin-dar bun,fapt pentru care îşi educau copiii să ia viaţa în serios,să muncească din greu ,căci mumai prin muncă se obţine succesul ,căci arta adevărată se face cu multă trudă pe lângă talent,şi nu prin goana după bani.Aşa arăta generaţia ,,veche,,-acea care încet-încet ne părăseşte.După cum ne-au părăsit Naomi Şemer,Iehud Manor,Şoşana Damari,Arik Lavy,iar acuma ne-a lăsat şi Arik Einstein,frumosul,talentatul actor şi cântăreţ cu vocea limpede.Însă comoara lor a rămas aici,ne-au lăsat cântecele şi versurile lor ca să ne bucure inimile , să nu-i uităm niciodată , iar tinerii de azi să înveţe de la ei valoarea muncii,a modestiei şi a calităţii.

                                                                                                            Hedi S.Simon

Acuma ştiu...

Cu două săptămâni în urmă eram încă foarte îngrijorată în ceea ce priveşte situaţia politică din zona noastră : mă întrebam cum se vor desfăşura convorbirile dintre Israel şi palistinieni,care va fi rezultatul acestor contacte,dacă se vor solda cu un rezultat pozitiv sau cu încă o păcăleală venită din ambele părţi ,doar pentru a face ,,plăcere,,prietenilor de peste ocean.Astăzi însă,toate aceste griji au trecut pe plan secundar,fiind înlocuite de o preocupare mult mai importantă ,şi anume aceea legată de Iran.

Nu mă opresc asupra amânuntelor semnării unei înţelegeri provizorii între Iran cu Puterile lumii occidentale.Toţi au auzit,au citit şi au urmărit aceste ştiri la televiziune. Faptul că reprezentanţii ţărilor împlicate într-un conflict se întălnesc este ceva pozitiv ,deoarece indică că atenţia lumii asupra primejdiilor este trează,că Israelul a reuşit să trezească această atenţie,dovedind lumii că Iranul este o primejdie reală pentru toţi şi nu numai pentreu ţara noastră.Pe lângă asta,este clar ca lumina zilei că ,,pacea cea mai şubredă e de mii de ori mai bună decât un război distrugător,chiar dacă se încheie cu o victorie.,,

Prin urmare ,mă întreb de unde vine îngrijorarea mea,din moment ce situaţia creată pare să aducă nişte speranţe şubrede,dar totuşi....speranţe.

Memoria mea însă nu mă înşală, nu am uitat lecţiile de istorie şi încă mai sunt încredinţată de faptul că deseori istoria se repetă.

În anii 30 din secolul trecut părinţii noştri erau şi ei panicaţi de apropierea iminentă a unui război.Chiar dacă încă nu se limpeziseră toate problemele ,nu se ştia încă ,,cine contra cui,, care vor fi părţile beligerante,în schimb evreii se simţeau învăluiţi într-un vânt îngheţat care se răspândea dinspre Germania ,cuprinzând rapid toată Europa.Mulţi erau deja pregătiţi să emigreze în Palestina sau în America,deşi din păcate au reuşit foarte puţini.

Şi deodată ,din senin ,a răsărit ,,soarele,,ceea ce a liniştit aproape pe toţi.Mai puţin pe clarvăzători.Şi anume ,s-a încheiat un pact ,,grandios,,-liniştitor,aducător de nădejdea reântoarcerii la viaţa normală.Rusia a încheiat un pact de neagresiune cu Germania, părţile s-au înţeles asupra unor ,,mici,,modificări geodemografice între ţările europene favorizând ambii parteneri,iar în final toată înţelegerea a primit semnăturile preţioase ale Miniştrilor de Externe, Riebentropp şi Molotov. Toată lumea s-a simţit uşurată de povara unui război,lăzile pregătite pentru plecarea în necunoscut au fost despachetate,iar viaţa şi-a urmat cursul normal... Până pe 21 iunie 1941,când Germania a atacat Uniunea Sovietică pe ,,nepusă masă,,după care s-a declanşat infernul care a costat milioane de vieţi omeneşti,printre care şi 6 milioane de evrei. Războiul a durat 5 ani plus încă 50 de ani de ,,post traume,,pentru supravieţuitorii nefericiţii –fericiţi –că mai trăiesc,dar nu uită.

Iată până unde îţi poate merge gândul când ţi se dezvăluie sensul unui singur cuvânt : acord, înţelegere,pact...şi te întrebi : ce se află dedesubtul şi printre rândurile acordului cu pricina ? Un singur lucru poate să mă liniştească la ora actuală,după ce toate semnăturile au fost deja consemnate în documentele oficiale ( în timp ce conducătorul spiritual al Iranului ,,tuna,,împotriva Americii şi ,,câinilor de sionişti,,).Sunt liniştită că ştiu un fapt sigur :Israelul de azi,spre deosebire de Rusia anului 1941,nu poate fi luată ,,ca pe nepusă masă ,, nici o putere nu va fi în stare să ne ia prin surprindere,deoarece noi suntem avertizaţi,suntem încercaţi şi căliţi ,dar mai ales avem o Armată antrenată din punct de vedere strategic şi cu motivaţie morală ca să apere singura ţară care este căminul naţional al poporului evreu.