C’est la vie ...
Hedi S.Simon
De când a rămas singur fără Rachela sa care l-a părăsit după 50 de ani de
convieţuire,domnul Leiba Katz a continuat să locuiască în casa sa din Nes
Tziona ,deoarece pur şi simplu nu se putea despărţi de cei patru pereţi
,căminul obişnuinţelor şi amintirilor sale.Fiecare lucru din locul acela îi
aparţinea dintotdeauna .Ca mobila de pildă, veche,prăfuită şi deja stricată în
unele colţuri.Dar,cu zeci de ani în urmă ,această mobilă a lucrat-o chiar el în
propriul său atelier şi mai ţine minte cum a potrivit cu mîinile sale fiecare
scândurică şi cum a lustruit-o ,ca să-i păstreze aspectul de lemn adevărat,cu
nervurile ieşind în evidenţă şi lucind de te puteai oglindi în ea.În timpurile
acelea el avea o clientelă care stătea la rând pentru a obţine mobila lucrată
de către domnul Katz.Deseori veneau la el cu urgenţe,ca nunta unei fiice care
îşi aştepta zestrea şi atunci îl convingeau să scoată din casa sa câte un
scrin,nişte fotolii,pe care el le refăcea apoi
rapid ,lucrând nopţile de frica Raşelei,supărată că i s-au scos obiecte
din locuinţă . .Acuma Leiba nu mai avea putere să-şi repare lucrurile,dar
uneori apuca câte o cârpă ca să le şteargă şi să le redea cât de cât luciul de
odinioară.Cu ocazia asta el îşi amintea şi de diferite clipe fericite din
trecut ,ieşirile la iarbă verde cu familia – copiii ,surorile , cumnaţii--
,concediile la Govora sau Herculane ,ori pur şi simplu ieşirile în grup la câte
un spectacol ,ori de câte ori venea la ei în orăşel Teatrul idiş din Iaşi,care
de două ori pe an făcea câte un turneu prin localităţile din Moldova.Prin anii
50-60 mai era destul public chiar pentru două sau trei reprezentaţii în fiecare
loc.De aceea Leiba a fost profund dezamăgit ,când în Israel,tocmai în ţara
evreilor,nu se putea bucura de un teatru în limba idiş .Nici televizorul nu-i
oferea nimic în această privinţă ,iar în anii 70 nu erau încă posturi în limba
română.Aşa că şi-a cumpărat un aparat de televiziune ca să mai fie un obiect
frumos pe raft,dar încerca totuşi
să urmărească programe sau filme pe care
le înţelegea doar după mişcare şi imagini.Ce mai, s-a întors la cinematograful
mut !
După moartea soţiei , Leiba a încercat să-şi ocupe timpul în diferite
feluri.Dimineţile şi le petrecea în complexul comercial care se înălţa ca o
poartă de intrare în oraşul Nes Ţiona.Cine coboară din autobuz în faţa
complexului,intră prin poarta principală direct într-un canion cu două
etaje,supraaglomerat cu magazine,cofetării,restaurante,centre ,,loto-toto,,iar
vis-a-vis de intrare sunt două uşi larg deschise ,prin care calci direct în
centrul localităţii.Aici Leiba a găsit o societate potrivită de bărbaţi de
vârsta sa,care se întălneau zilnic la o anumită cofetărie unde stăteau câte 2-3
ore la ,,o cafea de vorbă,,Sau un ceai cu un corn.Sau un bilet de loto care se
completa şi se plătea în colectiv.O dată Leiba a câştigat chiar 100 de
şekeli,cu care a cumpărat pentru nepoata sa din Tel-Aviv o bombonieră şi o
carte.Nu ştia el să citească titlul cărţii,însă i-a plăcut coperta cu
fotografii frumos colorate.Sâmbătă i-a dat fetei cadoul,care a emoţionat-o
tare, iar bunicul Leiba a fost fericit.Deşi el pleca aproape în fiecare sfârşit
de săptămână la fiul din Tel-Aviv,abia acum a înţeles că e minunat să poţi face o bucurie copiilor.Mai ales că pe
nopoţica asta o iubea tare mult,ea a crescut sub ochii săi ,iar acuma era deja
soldată.Cu câtă mândrie povestea el prietenilor săi despre ,,soldata ,,sa !.În
sâmbetele rare când rămânea acasă el se ducea la synagogă,unde petrecea nişte
ore plăcute până la ora prânzului.La rugăciune era mereu onorat cu o chemare la
Tora,iar după aceea rămânea la masa festivă,unde se servea o gustare bună cu hering
pe lângă hala proaspătă şi un păhărel cu tărie.Dar mai ales erau destui bărbaţi
cu care se putea povesti ,fiecare având o mulţime de amintiri din trecut.Căci
cu toţii se apropiau cam de 80 de ani,chiar şi rabinul .
De sărbători Leiba venea însă întotdeauna la Tel-Aviv.În zilele de Anul Nou
şi Yom Kipur Leiba nu accepta sub nici o formă să se roage în camera sa şi
însista să ajungă la o Synagogă.Chiar dacă trebuia mers pe jos o oră cu pas
săltat de la bulevardul Moşe Dayan până la Templul Mare de pe strada
Allenby.Fiul său Gabriel îl însoţea de fiecare dată în speranţa să audă o voce
frumoasă a unui cantor bun,dar mai ales ca să nu-l lase singur pe taică-său
zile lungi atât de departe de casă.Cu atât mai puţin în zilele de post.Vecinii
se minunau cum rezistă un om la o vârstă atât de înaintată să mai parcurgă
asemenea distanţe ,fără apă şi mâncare.Dar Leiba rezista foarte bine,iar seara
spărgea postul cu un coniac şi un dulciu,ca în anii tinereţii.Un singur lucru
îl necăjea,anume că familia din ţară nu se interesează de soarta lui,nu-l mai
vizitează măcar o dată pe an,deşi erau cu toţii rude apropiate,copiii surorilor
sale.Gabriel încerca să-l consoleze cu născociri : că unii dintre nepoţi s-au
mutat în străinătate,că alţii au probleme de sănătate,dar de fapt ei toţi dau
câte un telefon din când în când ca să întrebe de spre unchiul lor.Însă după
toate aceste explicaţii venea mereu întrebarea :
-Dar de ce nu vin să mă viziteze ? Atunci toată povestea se lua de la
început,cam în aceeaşi variantă.
Când Leiba a împlinit 82 de ani Gabriel i-a cerut să se mute la ei în
Tel-Aviv,ca să-l aibe permanent în grijă.Răspunsul a fost,,nu, încă nu,atâta
timp cât mă descurc şi singur,,Cu ocazia asta a povestit că i s-a trimis o
femeie de la Asigurările Sociale ca să-l ajute câteva ore pe zi la gospodărie
sau pentru orice alte nevoi .Însă el,Leiba Katz,a refuzat deoarece nu are
nevoie de nici o pomană sau ajutor.
Fiul mirat,l-a întrebat de ce a făcut asta ,din moment ce i s-a acordat un
drept cuvenit oricărui om în vârstă.
-Ţi-am mai spus de ce. Şi în afară de asta,ce-mi trebuie mie o femeie bătrână şi urâtă în casa mea ?
Dacă îmi lipseşte ceva,atunci vin la voi.
Până la urmă a venit. Gabriel a plecat la Nes Tziona ,a făcut bagajele
tatălui său,în afară de mobila pe care a împărţit-o între vecini,în ciuda
tuturor protestelor lui Leiba-,,Mobila făcută de mine,frumoasă ca o
sculptură,s-o arunci afară ?!
--Tată,ai făcut mobila asta acum 50 de ani,a fost foarte frumoasă,dar nu
avem loc pentru ea.Şi nu am aruncat-o,am dat-o unor oameni care au nevoie de ea
şi o vor îngriji. Poate o s-o şi repare.
Aici conflictul s-a încheiat.Leiba a împlinit 85 de ani,l-au sărbătorit în
acelaşi timp cu nunta nepoatei sale dragi.El a stat la masa familiei,pe locul
de onoare,primind toate felicitările.A apucat să fie şi naşul primului său
strănepot, l-a ţinut în braţe în timp ce medicul chirurg l-a făcut evreu.
Acest moment a fost clipa de glorie a lui Leiba Katz.În următorii doi ani a
mai mers cu Gabriel la Templul Mare de sărbători.Avea deja 87 de ani.S-au
întors după ieşirea din Yom Kipur cu o
mare întărziere ,căci trebuia să se aşeze mereu pe o bancă ,înainte de a mai
face alţi câţiva paşi.Nora,soţia lui Gabi îi aştepta la fereastră şi când i-a
văzut apropiindu-se de bloc ,a pus apa la încălzit şi a deschis uşa
apartamentului ,ca şi a liftului. Ea a observat că Gabriel îl duce aproape în
braţe,căci nu i se mişcau picioarele.Însfârşit,l-au culcat pe canapeaua din
salon,iar nora a fugit să aducă ceaiul cu prăjitura cu miere.Asta a durat exact
două minute.Când s-a întors cu ceaiul Leiba dormea adânc.
După această sărbătoare totul s-a schimbat la el.Nu mai cerea să iasă la
plimbare,nu se mai concentra asupra unei discuţii,răspundea aiurea la
întrebări.Stătea zile întregi în faţa televizorului ,dar privea în gol.Uneori
spunea : ,,am văzut un film tare frumos,dar păcat că nu am înţeles nimic,,.
Într-una din seri,stăteau toţi trei în salon ,iar Leiba începu iar discuţia
despre nepoatele din Ber-Şeva,dacă vor veni în vizită,când anume,dacă cumva au
scris o scrisoare şi altele.Ca să schimbe vorba Gabi s-a ridicat
,îndreptându-se spre bucătărie : -,,Merg să-ţi aduc ceva de băut ; vrei ceai
sau un suc de fructe ?,,....Ieşi fără a primi un răspuns.La un moment dat Leiba
se adresă nurorii sale : ,,Ascultă...poţi să-mi spui cine este tânărul ăsta
care acum a ieşit din cameră ?Cred că mă spionează...continuă el în şoaptă.
-
Dar era Gabi,fiul matale ! Să-l chem ca să vedeţi
că nu e nici un străin aici.?
-
Nu,mi-e frică,nu ştiu ce vrea să fure de la mine.!
În seara aceea Leiba s-a culcat mai devreme ca de
obicei.Dimineaţa Gabi nu a reuşit să-l trezească.Dormea liniştit.Au chemat o
ambulanţă ,iar la spital medicii au spus că este un caz obişnuit la această
vârstă,se va trezi peste o zi-două.Şi aşa a fost.A treia zi când au intrat în
rezerva lui,Leiba era treaz.L-a văzut pe Gabi ,i-a răspuns cu glas slăbit :
,,mă simt bine, domnule doctor,, .Nora s-a aşezat pe un scaun în faţa lui,dar
pe ea nici nu a observat-o.Atenţia sa era îndreptată în întregime către nepoata
,care s-a aplecat peste pat,întrebând şoptit : ,,Bunicule,spune-mi mie ce
faci,vrei să vii cu noi acasă ?,,În clipa aceea , un zâmbet ca un fulger i-a
luminat faţa,ochii au devenit expresivi,era clar că a recunoscut-o pe fetiţa pe
care a iubit-o şi a jucat cu ea ,,uţa,,în copilărie.Oare în acea fracţiune de
secundă el a zărit copila de altădată,care i-a stărnit acel zâmbet luminos şi
cel din urmă ?Căci imediat zâmbetul s-a şters, a mormâit ceva care semâna cu
,,doamna doctor,,după care a întors capul spre fereastră şi ...l-au pierdut.
A treia zi a avut loc înmormântarea la cimitirul
Haiarkon. A fost o zi ploiasă şi rece de sfârşit de decembrie.Totuşi a venit
multă lume să-l conducă pe ultimul drum pe Leiba Katz. Tâmplarul-artist care în
alte timpuri şi împrejurări ar fi devenit poate un sculptor celebru.Dar nu i-a
fost dat.El a trudit toţi anii să facă mobilă frumoasă,stil ,,alte timpuri,,cu
modele şi furnir lucios ,aranjat la milimetru.
A venit toată familia la înmormântare : nepoatele
cu bărbaţii lor,vecinii din Tel-Aviv,vecinii din Nes Tziona,prietenii de la
synagogă,prietenii de la cafenea ,ca şi cei cu care a jucat ,,loto-toto.,,Toţi
au venit,din Ber.Şeva, Aşkelon, Haifa, Naharia. Toţi cei pe care el i-a
aşteptat cu atâta nerăbdare ca să-l viziteze uneori sau să-l sune la
telefon.Dar,acuma au venit,deoarece morţii trebuie respectaţi.Chiar dacă ei nu
se mai bucură de nimic şi de nimeni.Nu le pasă dacă vântul îi acoperă cu
frunzele ,cu praf şi nisip.Vine ea ploaia şi spală de toate.
C,EST LA VIE !
