Hedi S.Simon
Fany era o femeie dintr-o bucată. Ceea ce o apăsa pe suflet ,asta şi îi ieşea din gură.Pe copii în schimb, i-a învăţat să fie diplomaţi,să-şi caute cuvintele cele mai potrivite pentru a nu jigni pe nimeni.Mereu le atrăgea atenţia că omul trebuie mai întâi să gândească şi numai apoi să vorbească,în nici un caz invers.Cei mici au crescut absorbind învăţăturile primite de la mama , şi au devenit nişte adulţi manieraţi ,politicoşi ,oameni care fără îndoială aveau ,,cei şapte ani de acasă,,.Astfel ei au fost consideraţi de către colegii de şcoală şi facultate,de profesori şi ulteriori de şefii care au avut buna înspiraţie ca să-i angajeze. O singură dată fiica cea mare a lui Fany şi-a permis s-o întrebe pe mama ,în prezenţa celorlalţi doi fraţi : -,,de ce noi nu semânăm cu tine ?Dacă mă întrebi la ce mă refer,este tocmai modul cum vorbeşti tu cu oamenii, prea direct,prea repezit,chiar fără tact.Pe noi ne-ai învăţat cu totul altceva,,.!
- Cu cine vorbesc eu aşa,oare cu voi ?
- O nu !exclamă fata,Minuţa ,cu noi ai avut întotdeauna altă voce,blândă,politicoasă...Deseori mă întrebam cum de reuşeşti să schimbi tonul atât de brusc ori de câte ori te adresezi unora dintre vecini,sau chiar când vorbeai cu tata.
- Aha,cu tata...!Staţi bine cu memoria,dragii mei,nici eu nu mai ţin minte când m-aţi auzit vorbind ultima oară cu tata.Acum un an,un an şi jumătate ?Haideţi să facem o pauză cu această discuţie, până ce o să mai creşteţi cu toţii şi atunci am să vă explic o mulţime de lucruri despre viaţă.
- Dar mamă,noi suntem deja mari toţi trei,interveni Arik, fiul cel mai tânăr care deja împlinise 20 de ani şi purta epoleţi de ofiţer.
- Adevărat,sunteţi mari,frumoşi şi deştepţi .Însă maturi nu sunteţi deocamdată. Când veţi trăi pe la casele voastre,când veţi fi părinţi la rândul vostru ,abia atunci vă veţi putea considera oameni maturi,care vor fi în stare să înţeleagă cât de complicată este viaţa. Dar deocamdată ,să mă vedeţi pe mine aşa cum sunt eu,cu temperamentul şi caracterul pe care nu le pot schimba .Sunt în stare să-mi stăpânesc pornirile de dragul acelora pe care îi iubesc.Adică pentru voi merită să devin calmă chiar în clipele când mă macină nervii şi necazul, să vorbesc frumos,cu vorbe alese,atunci când mi-e inima plină de furii şi cuvinte de ocară.Pe voi trebuia să vă cresc în aşa fel ca să deveniţi oameni buni şi civilizaţi ,ca în final să apucaţi a trăi altfel decât mine.Voi veţi fi oameni cultivaţi şi fericiţi.V-am educat de una singură cum m-am priceput eu mai bine ,în timp ce m-am rugat fierbinte la Cel de Sus ca să nu vă transmită şi ,,norocul ,,meu.Aşa că,mergeţi pe căile voastre şi să nu-mi mai puneţi întrebări de tot felul.O să vină şi timpul pentru discuţii...
Anii care au urmat nu mai erau rezervaţi pentru convorbiri în familie.Fiecare îşi ducea propria sa luptă cu viaţa.Minuţa s-a măritat prima şi s-a mutat la Haifa,unde atât ea , cât şi soţul ei au găsit locuri de muncă .Ei doi s-au aranjat bine,fără probleme speciale în afara celor obişnuite.Şi-au cumpărat un apartament cu trei camere aproape de Tehnion,unde şi lucrau amândoi.La sfârşit de săptămână plecau cu regularitate s-o viziteze pe Fany,iar uneori îşi lăsau fecioraşul la ea ,atunci când obţineau un scurt concediu şi plecau undeva împreună cu prietenii.Fany se bucura cu prezenţa nepoţelului, care îi ,,organiza,,ei nişte zile plăcute cu plimbări la mare sau prin parcuri.
Fiul mai mare ,Marcel, era plecat prin lume cu un grup de amici ,pentru a se ,,deconecta,,după eliberarea din serviciul militar.I-a promis mamei că se va gândi la nişte studii atunci când se va întoace din hoinăreală. Au trecut doi ani de atunci ,dar băiatul încă nu s-a întors.Din când în când ea primea câte o vedere cu imagini fermecătoare trimise din cele mai neaşteptate colţuri ale lumii, însă fără nici o referire la o dată de întoarcere .Fany nici nu-i putea scrie vreun răspuns ,deoarece de fiecare dată vederile veneau din altă parte ,ba din Irlanda sau Scoţia,ba din Tibet sau India,sau Australia şi odată chiar din Japonia.Asta o necăjea tare pe Fany.I-a şi scăpat o vorbă în faţa unei vecine : ,,băiatul ăsta seamână cu taică-său,n-are stare. Nu m-aş mira să fi devenit şi el între timp vaporean.,,După aceea i-a părut rău că şi-a dat drumul la gură.Tot ea zicea mereu că ,,vorba nerostită este mai scumpă ca aurul,, Dar,vorba rostită nu se mai poate lua înapoi,iar lui Fany tare nu-i plăcea să vorbească despre bărbatul ei. O fi adunat ea multă tină în suflet împotriva lui Iona ,dar era totuşi soţul ei faţă de Dumnezeu şi oameni de foarte mulţi ani,chiar dacă se vedeau aşa de rar din cauza veşnicilor sale călătorii. Căsnicia lor care a început aşa de frumos,s-a transformat cu anii într-o parodie ,într-o familie artificială,într-un fals cu acte în regulă.
S-au cunoscut în 1946 în Cipru.Fany abia împlinise 17 ani,Iona era mare,se apropia de 20.A fost o iubire ca în poveşti ,cu mult romantism şi mii de planuri pentru viitor. Care în visurile lor trebuia să fie neapărat fericit ,într-o casă mare unde se vor zbengui copii mulţi,iar ei doi vor fi mereu tineri,frumoşi şi îndrăgostiţi ca în primele zile ale căsniciei. Cununia lor a avut loc în cortul cel mare destinat serilor de Şabat sau întrunirilor la care se luau hotărâri importante.Ajunşi în ţară ,ei au trecut peste toate greutăţile începutului ca şi ceilalţi tineri,fie ei localnici,fie nou veniţi. Războiul pentru independenţă, criza de locuinţe şi alimente ,adaptarea la clima fierbinte , învăţarea limbii şi multe altele.Pentru Fany şi Iona toate acestea însă nu constituiau o piedică în fericirea casnică. Nu le păsa de nimic din moment ce ei erau împreună şi puteau să nu se mai gândească la un trecut la care ştiau că nu se vor mai întoarce niciodată. Dorul de părinţii şi fraţii pierduţi se estompa cu trecerea anilor,cu atât mai mult cu cât îşi consolidau propria lor familie.Iona lucra în port ,la început ca hamal,apoi ca supraveghetor la încărcarea şi descărcarea navelor comerciale,ca după aceea să fie remarcat ca lucrător harnic şi inteligent ,iar până la urmă l-au primit să lucreze în biroul de comandă.Avea desigur mulţi şefi peste el,oameni calificaţi,cu studii,însă pe Iona toată lumea îl aprecia ca pe un subaltern receptiv şi foarte disciplinat.
Într-una din zile el povesti colegilor despre bucuria care îl aştepta în curând, când va deveni tată.-,,Păcat doar că nu câştig destui bani ca să pregătesc o casă pentru copilul care e pe drum.Va veni pe lume direct într-o cameră înghesuită ,unde nu va fi loc nici pentru câţiva musafiri la serbarea de Brit Mila,,Asta rosti Iona ,ca pentru sine,fiindcă problema locuinţei îl frământa cel mai tare.Dar colegii din jur îi cunoşteau grijile.Unul a întrebat cam când se va naşte copilaşul,Iona a răspuns că abia peste 5 luni şi şi-a văzut de treabă.A doua zi acelaşi coleg l-a întrebat dacă ar vrea să câştige nişte bani ,destul de mulţi ca să ajungă pentru cumpărarea unui mic apartament.Iona răspunse : ,,aş face orice,numai să-mi aranjez familia,,Şi atunci a venit propunerea care era o excelentă soluţie de moment,însă a influenţat viaţa familiei pentru tot restul vieţii.I s-a propus tânărului bărbat să accepte o muncă pe o navă comercială,unde putea să câştige înzecit cât un funcţionar de birou de grad inferior.Prima cursă ieşea spre Mexico peste o săptămână pentru aproximativ trei luni de zile.Adică îi rămânea timp să fie înapoi înainte de naşterea copilului.Iona s-a sfătuit cu Fany,au întors lucrurile pe toate feţele,au analizat toate aspectele,iar până la urmă au hotărât împreună că merită să facă o încercare,dar una singură.Dacă într-adevăr erau şanse să câştige bani pentru o căsuţă ,Iona va accepta propunerea,dar cu condiţia ca şefii să-i promită că i se va păstra postul.Şi aşa începu calvarul pentru Fany,iar ulterior şi pentru cei trei copii care au crescut fără autoritate paternă,ca şi fără căldura unui cămin normal. Deşi Fany a făcut eforturi supraomeneşti pentru ca şi copiii ei să crească într-o atmosferă caldă ,să se simtă bine în ,,căminul părintesc,,aidoma colegilor de şcoală. Tata îşi făcea apariţia cam de două ori pe an,uneori chiar mai rar,aducea cadouri,îi lăsa soţiei bani destui ca să nu trăiască în lipsuri,dar pe măsură ce timpul trecea ,el pierdea contactul sufletesc cu cei trei copii,până şi înstrăinarea de Fany a început să se simtă cu anii. Mereu spunea ,,mai fac o singură cursă,iar după aceea mă las de hoinăreală ; mi-e dor de voi ori unde mă aflu,,.După aceea ei s-au obişnuit cu acest gen de promisiuni, ştiau că Iona nu minte,că în clipa când rosteşte aceste vorbe,ele sunt şi adevărate.Însă după 3-4 săptămâni el nu mai era în stare să se stăpânească,îl trăgea un magnet spre mare. Atunci spunea ,,mai am o cursă spre Australia,doar câteva luni,şi cu asta ,gata,mă voi retrage.Până ce Fany nu mai avu răbdare să-l asculte şi ea îl îndemna să plece. -,,Tot nu eşti fericit acasă cu noi,pleacă în drumul tău,unde te simţi tu cel mai bine.Noi o să ne descurcăm la fel ca şi până acum,că ne-am obişnuit...,,
Aşa a continuat viaţa lor până pe la mijlocul anilor 80.Când Iona şi-a anunţat întoarcerea ,,pentru totdeauna,,Fany a simţit că ceva nu este în regulă cu bărbatul ei .Nu ar renunţa el la adevărata sa viaţă pe mări şi oceane dacă nu ar avea un motiv serios.Şi avea dreptate femeia, instinctul ei era mai puternic ca orice.A intrat în casă,ca deobicei pe neaşteptate . Arik i-a deschis uşa,el fiind singurul dintre copii care locuia pe aproape şi intra zilnic s-o vadă pe mama.În timp ce băiatul îşi îmbrăţişa tatăl,Fany i-a observat din uşa dormitorului şi a înţeles pe loc că Iona era bolnav,poate chiar foarte bolnav.Şi-a înmuiat vocea cât de mult putea în acel moment,ca să-i spună ,fără a-şi putea stăpâni însă şi ironia :-hai intră,dezbracă-te,simtă-te ca acasă !
Bărbatul a rămas în aşteptare, cu mâinile atărnându-i de-alungul trupului slăbit ,fără să înainteze.Fany a simţit un junghi în inimă ,o teribilă tristeţe .S-a apropiat şi l-a îmbrăţişat, apoi a depus şi un sărut pe frunte.L-a luat de mână şi l-a dus până la fotoliul cel mai comod din salon,în timp ce îi striga lui Arik : ,,Ce stai locului ? Ia şi tu bagajele lui tata,du-le în dormitor,mai târziu am să despachetez eu ,,.-,,Mai sunt şi multe alte bagaje,le vor aduce mîine cu o maşină de la port.Am adus totul,de data asta rămân acasă.Pentru totdeauna.,,
De data asta Fany l-a crezut.Iona arăta ca un om obosit de viaţă,îmbătrânit înainte de vreme.Abia împlinise 60 de ani ,dar arăta cu mult mai în vârstă.A doua zi a venit şi Minuţa să-şi vadă tatăl .A însoţit-o soţul şi cei doi copii,au stat până seara târziu ,era şi Arik de faţă,şi toţi s-au străduit să încălzească atmosfera,să lege la loc firele rupte de-alungul anilor dintre ei şi acel tată rătăcitor .Ştiau cu toţii că era nevoie de mult timp pentru a restabili relaţii normale între ei, însă trebuiau să reuşească,căci acest ,,străin,,apărut pe neaşteptate ,era totuşi tatăl lor ,chiar dacă l-au văzut mult mai rar decât au auzit despre el din povestirile mamei.Iar acuma ,se vedea cât colo că omul era şi bolnav.Noaptea târziu ,când au ajuns acasă la ei,Minuţa şi-a rostit gândurile în faţa soţului : - Cred că tu ai putea să iei legătură cu prietenul tău ,doctorul Ianiv Kahane .Îţi dai seama că tata are nevoie urgent să intre sub control medical .Or,Ianiv al tău este un medic foarte apreciat .Ce zici,ai să încerci ?
Acesta a fost primul pas spre întoarcere ,datorită grijii copiilor faţă de sănătatea tatălui regăsit.Însă adevărata revenire ,,acasă,,se datora celor mici,nepoţilor Arale şi Ofra.Copiii s-au legat de bunicul care avea întotdeauna răbdare să le povestească despre frumuseţile lumii.Ei ascultau cu atenţie tot ce povestea bunicul fără să se desprindă de el.Erau încredinţaţi că Iona ştie un sac de poveşti pe care le deşartă cu plăcere în faţa lor.Cine altcineva să-l asculte ,dacă nu ei doi.? Iar bunicul nici nu încerca să-i convingă că el nu născoceşte nimic,că tot ce aud din gura lui ,este adevărat ,trăit de el însuşi. Acuma era pentru prima oară când Ofra şi Arale erau nemulţumiţi când părinţii au hotărât să-i ia cu ei într-o călătorie prin Europa.Altădată asta ar fi fost un eveniment deosebit pentru vacanţa de vară,acuma însă ar fi preferat să rămână la bunici.Dar Minuţa s-a opus,explicând copiilor că va fi prea greu pentru bunica să aibe grijă de ei şi în acelaşi timp să plece mereu cu bunicul la spitale pentru analize şi tratamente.Până la urmă aşa a rămas,Fany cu Iona au rămas singuri în casa lor,ca pe vremuri.Numai că nu mai erau tinerii îndrăgostiţi pe viaţă.Iona era obosit ,bolnav şi preocupat de probleme care îl munceau.Fany la rândul ei ,trăia ca într-un vis,într-o lume ciudată la care a visat,dar a şi renunţat de mult.Deseori i se părea că se simte ruptă în două de nişte sentimente contrarii : pe de-o parte continua să poarte tină soţului ei pentru toţi anii când a părăsit-o ,lăsând-o să se vestejească în singurătate ; pe de altă parte se bucura să-l vadă din nou acasă,alături de ea,în momente când i se trezeau sentimentele de iubire şi i se părea că îl are din nou tânăr,frumos şi îndrăgostit.Atunci simţea intens toate grijile pentru viaţa lui şi era în stare să împartă cu el anii şi sănătatea ei,ca să trăiască amândoi împreună până la capăt.În toate situaţiile însă , Fany simţea milă şi amărăciune pentru omul de lângă ea şi îl îngrijea cu un devotament profund ,hotărâtă să ascundă orice urmă de reproş ,ca să nu-l necăjească.
În zilele ,,libere,,de la tratamente Iona era mai odihnit şi se simţea mai bine. Atunci nu se culca după amiază,rămâneau amândoi în salon ,la o cafea în faţa televizorului. Într-una din aceste după amieze calme el o întrebă pe Fany ,,-cum stăm cu banii,încă nu am intrat în probleme,,?
- Nu sunt probleme băneşti,răspunse ea,avem destul cât ne trebuie şi încă în plus.
- Ţi-a ajuns cât îţi trimiteam? Nu mi-ai răspuns niciodată la această întrebare.Iar acuma ai multe cheltuieli cu mine.
- Nu ţi-am scris că în toţi anii cât ai lipsit de acasă eu am avut un servici,iar acuma trăiesc bine din pensie.Banii trimişi de tine au stat la bancă într-un cont de economii destinat copiilor.Au făcut studii pe la universităţi cu aceste economii adunate din munca ta. Îţi dai seama că salarul meu nu ar fi fost suficient pentru a creşte trei copii şi doi din ei să absolve şi facultăţi.Nu m-am atins de banii destinaţi lui Marcel,fiindcă el nu s-a ţinut de cuvânt şi nu s-a întors la studii după cei doi ani de ,,plimbări,,prin lume.Nici nu ştiu ce s-a ales de el,au trecut deja aproape zece ani şi el tot nu s-a întors ,după cum mi-a promis. Însă banii lui îl aşteaptă.
Fany a tăcut mult timp,dusă pe gânduri.Deodată Iona îi întrerupse tăcerea după ce a înspirat mult aer,ca şi cum era nevoie de o respiraţie lungă pentru a prinde curaj :
- Uite ce-i Fanyca, despre Marcel aş putea să-ţi povestesc eu,dacă vrei să mă asculţi în linişte,dacă îmi promiţi să nu te enervezi.În ultimii ani am fost împreună cu Marcel. Adică pe vas,pe acelaşi vas.Am fost gata să mă întorc acasă cu mult timp în urmă, aproape că începusem deja să împachetez,exersam scrisoarea de demisie ca să iasă o formulare mai bună.Să nu-mi pierd drepturile,mă înţelegi ?
- Înţeleg că m-ai lăsat să fierb de îngrijorare ani de zile şi nu mi-ai spus nimic despre băiat .Acuma continuă.!
- Bun,deci eu eram secundul vasului.Aveam diferite angajamente cu societăţi comerciale ca să ducem marfă de la o ţară la alta.Ne opream în porturi câteva zile pentru descărcare şi încărcare.În zilele acelea se făcea uneori o completare de personal. Într-o zi am fost chemat de comandant ca să-mi prezinte patru tineri nou angajaţi la Hamburg, cu ordinul să-i şi înstruiesc.Ca să n-o lungesc,unul dintre cei patru era Marcel al nostru.Amândoi ne-am prefăcut că nu ne cunoaştem, iar după masa de seară i-am transmis un ordin ca să se prezinte în cabina mea.După ce a închis uşa după el,ne-am îmbrăţişat tare,tare,ca să ne ajungă pentru toate timpurile. Acuma ştiam că el este cel mai mare în grad în grupul celor patru,deoarece scria în dosarul lui că a slujit trei ani în marina israeliană.Gradul cu care a ieşit nu era scris acolo,fiincă el,Marcel,a refuzat să vorbească despre această perioadă.Tocmai pentru asta l-au şi respectat ,fiindcă păstra tăcere asupra sarcinilor de servici indiferent de unde ,însă cu atât mai mult că a fost instruit în armata israeliană.Înţelegi că în acele momente eu nu m-am simţit în stare să părăsesc băiatul într-un loc străin.Mi-am zis : fac o cursă sau două cu el împreună,să văd cum se descurcă,dacă se poate integra într-un colectiv dur , dacă suportă munca grea ,iar apoi îl voi lăsa să continue cu viaţa şi cariera sa,dacă asta îi place,iar eu mă voi întoarce însfărşit acasă.Dar vezi tu,nu-i uşoară de loc munca asta,iar băiatul pur şi simplu avea nevoie de protecţia mea,chiar dacă nimeni nu ştia că este fiul meu.El şi-a schimbat numele în Ian Miller, nu se ştia dacă e neamţ sau ceh,în afară de comandant bineînţeles.Deşi nu avea importanţă,pe vas lucrează tineri de toate neamurile. Deci pentru el am rămas,încă o cursă,şi încă o cursă,iar timpul zboară.Până în ziua când am simţit că nu mai rezist şi i-am povestit că vreau să mă retrag definitiv.Iar el îmi spune : ,,Dar nu până ce ajungem la Hamburg.Vreau ca măcar tu, unul singur din familie să fii prezent la nunta mea,, Am rămas fără grai.- ,,De ce nu toată familia ? întreb eu.Cum aşa,fără mama,fără fraţi,se poate ?,,
- Nu îndrăznesc.Mama o să se supere că mă însor cu o fată neevreică . Gerta ,fata mea,este germană.
Mai departe am aflat că tatăl fetei a fost copil în timpul războiului,bunicul a fost soldat şi a murit undeva lângă Stalingrad. Fata esta învăţătoare ,stă într-o garsonieră închiriată şi vrea să se mărite cu Marcel fiincă îl iubeşte .Ştie ce o aşteaptă ca soţie de ofiţer de marină comercială.Dar încă o dată,ei doi se iubesc.Doar nu ai uitat încă cum a fost , când şi noi ne-am iubit...
Fany ridică privirea şi ciudat lucru,îl văzu pe Iona de altădată,cel din Cipru,cu care s-a măritat într-un cort.
- Cum a fost nunta ,cu fast mare ?întrebă ea.
- A fost simplă şi cam tristă.Câţiva învitaţi de la şcoala lui Gerta, Marcel care îşi dorea să fie aici ,acasă ,să se căsătorească la Synagogă,dar ştia că tu nu ai accepta aşa ceva ; măcar am fost eu prezent,nu am avut inimă să-l las singur . Au venit şi părinţii fetei din Dillingen,un orăşel sărăcăcios tăiat în două de calea ferată.Am fost în vizită acolo o singură zi, imediat după nuntă,ca să-mi iau rămas bun înainte de plecarea acasă.De fapt am vrut să văd cum arată familia la ei acasă,cu cine ne încuscrim ,dar mai ales cu cine va avea de-aface copilul nostru.Impresia a fost bună: casă curată,gospodari,foarte primitori.Ar veni în vizită la noi,dacă i-am învita.Gerta a mai fost în Israel de câteva ori,prin chibuţuri,cu grupuri de tineret.Iar Marcel,el aşteaptă de la tine o vorbă bună,că îl ierţi,că îi accepţi pe amândoi.E foarte important pentru el.
- Ce să iert,ce să accept,din moment ce nu am fost nici întrebată,nici înştiinţată.Nu am ştiut că fiul meu este marinar, de fapt nu am ştiut nimic despre el decât că hoinăreşte prin lume,că n-are stare ,că seamână cu tine.Aşa că numai cu Gerta aş vrea să vorbesc,să-i povestesc ce o aşteaptă în viaţă : zile şi nopţi de singurătate,nici un sprijin şi nici un umăr care s-o susţină când îi va fi mai rău.O să jinduiască după un sărut ,după o îmbrăţişare în pat,fiindcă va dormi mereu singură.Soţul o va vizita o dată pe an ca să-i lase câte un copil pe care să-l crească singură,să fugă cu el la şcoală,să-l ducă pe la doctori atunci când va avea febră,să se îngrijească singură ca să meargă pe calea cea bună şi să înveţe o meserie.Un sfat,de unde ? Poate de la o vecină. Aceeaşi vecină care se uită fudulă la ea atunci când iese să se plimbe la braţ cu soţul ei,în timp ce ea nu va avea nici un însoţitor nici la Synagogă,în ziua de Roş Haşana. Toate astea şi multe altele i le-aş fi spus acestei fete înainte de a deveni nora mea.Acum însă e prea târziu,este soţia fiului meu,iar despre el nu voi povesti nimănui nimic rău.La fel cum nici despre tine nu am spus niciodată nimic,căci o vorbă rea nu se poate lua niciodată înapoi.Iar Gerta va afla mai târziu cum este să fii ,,soţia unui vaporean,,
După asta Fany s-a oprit din vorbit tot aşa de brusc cum a început.A ieşit pe balcon după o gură de aer.Peste vreo 15 minute ea s-a întors palidă,dar stăpână pe sine.L-a văzut pe Iona ,tot palid,ba şi galben la faţă ,stând în acelaşi loc precum l-a lăsat ,în fotoliul care părea a fi prea mare pentru el,sau poate că el s-a micşorat şi s-a cocoşat în cele câteva minute cât a lipsit ea .
Fany a simţit deodată o imensă durere de rău şi milă pentru acest om pe care tocmai l-a strivit cu nişte vorbe pe care nu trebuia să i le spună.Sau poate trebuia să i le fi spus cu 25 de ani în urmă şi poate ar fi schimbat ceva în viaţa lor.Dar în clipa aceea nu mai putea întoarce timpul ,nici vorbele .Ea s-a apropiat de fotoliu ,a luat mâna bărbatului între mâinile ei,l-a sărutat pe vârful capului şi i-a spus :
- Iona,iartă-mă pentru vorbele nesăbuite. Şi eu am partea mea de vină în eşecul nostru de până acum.Dar eu tot te mai iubesc.Poate are dreptate cine a spus că,,zilele cele mai bune din viaţa noastră sunt acelea pe care încă nu le-am trăit,,.Vreau să cred că de acum înainte o să ne fie mai bine,tu ce zici ?
Iona nu zise nimic,ridică doar spre ea o privire luminată de un zâmbet şi Fany simţi mâna lui strângându-i o dată pe ale ei ,apoi încă o dată mai slab,până ce se opri inertă,strecurându-i-se fără vagă printre degete. Tot atunci i-a alunecat şi capul în direcţia ei, oprindu-se pe pieptul ei în căutarea odihnei.
Fany a stat aşa nemişcată un timp îndelungat,ca şi cum nu vroia să-l trezească din somn.Într-un târziu se ridică încet,în timp ce apucă cu gingăşie capul bărbatului cu ambele mâini,aşezându-l în poziţia sa obişnuită din fotoliu. Abia atunci îşi şterse faţa de lacrimile pe care nici nu le-a simţit curgând din belşug în tot acel timp cât a stat în genunchi îmbrăţişându-l pe Iona al ei cu care s-a cununat nu de mult într-o tabără de tineret în Cipru.
Când îşi reveni la clipa prezentă Fany se transformă iar în femeia practică de toate zilele.Îl sună pe Arik ,îl puse la curent cu situaţia şi îi ceru s-o caute pe Minuţa,ca să fie prezentă la înmormântare. Apoi,după o scurtă ezitare,îl întrebă dacă el ştie cum să-l găsească pe fratele său Marcel.Arik ştia,tata i-a pus în legătură.
- Bine,acum nu mai întreb nimic.Te rog doar să-l chemi la telefon ,pe el sau pe soţia sa şi să le spui că îi ...rog eu pe amândoi să vină...dacă există o posibilitate.Îi aşteptăm pe amândoi,aşa să spui,din partea mea.Şi închise telefonul.Nu mai avea nimic de spus lui Arik în clipa aceea.El ştia să se descurce,şi Fany era convinsă că băiatul a înţeles-o perfect .Da,Gerta trebuia să vină şi ea,să cunoască familia,să înveţe viaţa lor.
Povestea nevestei vaporeanului nu se încheie o dată cu moartea lui Iona.Ea continuă cu Marcel şi Gerta şi cu alte mii şi mii de perechi ,precum şi viaţa oamenilor care se repetă şi se tot repetă de la începuturi şi până la nesfârşit.
