Hedi S. Simon

Cât de mică este lumea !

                   Hedi S.Simon
Întâmplarea,cea care le potriveşte pe toate,mi-a trimis prin internet un interviu acordat de către prozatorul şi eseistul Norman Manea jurnalistului german Hannes Stein de la ,,Der Spiegel,,şi ,,Frankfurter Allgemeine Zeitung,,. Şi asta după ce cu o zi în urmă am citit cu mult interes articolul doamnei Gaby Moskovici,în care s-a creonat excelent activitatea fructuoasă ,recunoaşterea internaţională şi multele premii prestigioase pe care le-a primit în timp domnul Norman Manea.Evident că la toate acestea eu nu mai am ce adăuga.Dar citind cu atenţie interviul obţinut de către dl.Hannes Stein,am surprins un segment din copilăria cunoscutului scriitor şi profesor universitar la Burd College din New-York,în care  am găsit câteva amintiri comune cu propriile mele amintiri readuse din vremuri îndepărtate.
Începând cu momentele de tristă amintire din timpul evacuării în Transnistria a evreilor bucovineni ,tabloul sinistru al acelor locuri, greutăţile şi primejdiile prin care am trecut zi de zi timp de trei ani ,pierderea bunicilor,ca şi sentimentul uşurării adus de  intrarea armatei sovietice,toate se identifică cu propria mea copilărie .Tot aşa şi întoarcerea acasă fără taţii noştri care au fost imediat mobilizaţi în armată.
În continuare am aflat tot din interviu ,că după câteva ocoluri prin Basarabia,urmează  întoarcerea familiei  în România : la Burdujeni,de acolo pentru trei luni la Fălticeni şi însfârşit în 1945 părinţii scriitorului s-au mutat pentru următorii doi ani la Rădăuţi.Exact în acel an şi familia mea şi-a părăsit casa din Cernăuţi pentru a se muta în România, rămânând la Rădăuţi ,dar nu temporar,ci pentru totdeauna .Deci între 1945 şi 1947 s-au intersectat drumurile mele cu cele ale domnului Norman Manea : în interviu,domnia sa aminteşte numele unei învăţătoare care a fost ceva mai târziu şi învăţătoarea mea ,doamna Vera Iuraşoc.Are numai amintiri frumoase despre această doamnă (ca şi mine )...,,Avea un nume ucrainean învăţătoarea mea-Vera Iuraşok.La ea acasă am sărbătorit pentru prima oară Crăciunul...Eram elevul ei preferat,,În continuare dl.Norman Mania îşi aminteşte cu plăcere despre oraşul Rădăuţi : ,,Rădăuţiul era un oraş plăcut.Multă verdeaţă imediat după război.Atmosfera era foarte animată.Eram ca nou născuţi,iar eu eram un elev bun.,,Şi în continuare ...,,Mai am colegi de clasă din Rădăuţi şi Suceava care sunt de mult timp în Israel...,,Desigur ,viaţa a dus pe fiecare pe alte căi .Despre evreii din Rădăuţi aflăm ,tot din interviu,că erau pe lângă rădăuţeni şi mulţi alţi bucovineni care s-au adunat acolo după război,pentru mulţi fiind ultima oprire înainte de staţia finală-Israel.Evreii s-au organizat rapid în câteva organizaţii sioniste, şi se întălneau pentru a duce discuţii înflăcărate despre alya şi probleme de ideologie specifice fiecărei organizaţii.Erau de pildă organizaţii ca ,,Hanoar Hatzioni,,-Gordonia,,-,,Haşomer Hatzair,,-,,Beitar,,Tânărul Norman Manea a optat să activeze la Beitar şi venea acasă de la adunările organizaţiei  ţinând părinţilor discuţii înflăcărate despre Israel şi alya.Însă acest lucru trebuiau să-l hotărească părinţii,care se simţeau obosiţi după atâtea mutări din loc în loc.Tatăl spunea că abia a despachetat bagajele şi nu are putere să se apuce iar de împachetat.În amintirile mele aceste întălniri sioniste aveau loc într-o casă încăpătoare din spatele unui parc,foarte aproape de cinematograful ,,7 Noiembrie,,.Eu fiind ceva mai mică,cred că aveam pe atunci cam 7-8 ani ,nu luam parte la polemici ideologice,ci făceam parte din grupul de copii care pregăteau,, programe artistice,, pentru diferite ocazii festive.Cred că aparţineam de toate organizaţiile ,dar ceea ce îmi aminteam precis era că mama mea avea însărcinarea să adune cotizaţia lunară de la toţi membrii.
Acestea au fost amintirile din copilărie. Acum doi ani ,publicaţia ,,Scrisul Românesc,,mi-a preluat un articol întitulat ,,Tel-Aviv,,în care cu o anumită doză de nostalgie povesteam despre prima Operă Israeliană care funcţiona într-o clădire veche pe litoralul Mediteranei,dar tocmai acolo cântăreţi mari ,ca Iudith Lazarovici şi Placido Domingo au adus în tânărul Stat Israel minunatele sunete ale muzicii culte.Pe acest loc s-a construit acum
o clădire uriaşă,modernă care serveşte pentru alt soi de distracţii .Numai staţia de autobuz din apropiere mai poartă numele de ,,Staţia operei,,deşi clădirea nouă a operei de stat este de mulţi ani plasată pe o stradă centrală a oraşului,în ciuda nostalgicilor,care ar fi vrut s-o aibe tot acolo,pe malul mării.
Cam despre asta am scris în acest material care a atras atenţia cuiva din România.După apariţie,redacţia m-a răsplătit,trimiţându-mi prin internet întregul număr în formă electronică.Am derulat-o ca să citesc toate materialele de la început şi m-am simţit foarte onorată găsind un eseu semnat de dl.Norman Manea ,după care,ceva mai spre sfârşit apăream şi eu..Nu am ştiut că atunci a fost a doua noastră întălnire ,de data aceasta virtuală,cu respectatul om de cultură. Despre prima am aflat abia din interviu.După toate probabilităţile nu ne vom întălni niciodată faţă în faţă .Însă cert este faptul că lumea noastră e tare mică,oamenii se întălnesc fără să se cunoască,sau se pot şi cunoaşte fără a se întălni vreodată.Cu mijloacele de astăzi....nu se ştie...