Hedi S. Simon

Călătorind ,,hai-hui,,prin lume .

                    Hedi S.Simon

O dată cineva s-a exprimat despre mine că am obiceiul să ies zilnic la blimbări ,,hai –hui ,,cu autobuzele ,traversând în lung şi în lat oraşul.
Este o afirmaţie foarte apropiată de adevăr.În primul rând ador oraşul meu Tel-Aviv,iar hoinărelile despre care vorbeam au un scop foarte precis : să văd şi să revăd  toate locurile superbe  ascunse ,,între,,  marile bulevarde , demodate şi totodată renăscute din cenuşa nostalgiei după alte vremuri,după alte stiluri arhitectonice  ca cele din prezent .Case construite pe orizontal şi camuflate de verdeaţa copacilor plantaţi de stăpânii lor de altădată şi cufundate în straturile de flori îngrijite de către stăpânii actuali. Încercaţi să cunoaşteţi toată ramificaţia de străzi care înconjoară Bulevardul Rotschild,ca o pânză de păianjen bine ţesută în decursul a zeci de ani ,sacrificaţi o jumătate de zi din viaţă pentru o astfel de plimbare şi vă veţi  regăsi în altă lume ,una de vis.Nu vă pierdeţi timpul cu vizitarea marilor centre comerciale din Ramat Aviv ; veţi regăsi acolo aceleaşi mărfuri şi aceleaşi case cu multe etaje ca şi cele din cartierul vostru, poate ceva mai lustruite şi mai scumpe.
Dar călătoriile mele ,,hai-hui,,cu autobuzul mai au un scop foarte important pentru mine.Mijloacele de transport în comun sunt centrul vieţii urbane unde clocoteşte viaţa adevărată.Aici este un adevărat laborator de studiu al existenţei umane ,unde orice ochi atent care ştie să vadă ,poate să descifreze  în spatele unor ochelari de soare sau pălării cu boruri largi  o viaţă de om, o lume întreagă care nu se vrea descoperită.Autobuzul este singurul loc unde veţi găsi înghesuite laolaltă fel de fel de chipuri umane de toate culorile , de toate condiţiile sociale ( nu şi cei înstăriţi );veţi  ghici  ţara de origine a fiecăruia după îmbrăcăminte,comportament,accentul în pronunţarea cuvintelor ebraice; veţi deosebi persoanele educate de ceilalţi ,care sunt irascibili şi impertinenţi chiar atunci când e posibil să se abţină ; îi puteţi califica ca atare şi pe călătorii care îşi strigă toate păsurile la telefonul mobil fără să le pese de cei din jur, sau îşi ,,odihnesc ,,picioarele pe scaunul din faţă,fără a gândi că îl murdăresc cu încălţările lor,făcând pagube călătorului care se va aşeza la rândul său acolo.
Nu mai vorbim de multele cărucioare încărcate cu tărguieli,întersectându-se pe culoarul îngust dintre scaune ,culoar destinat trecerii călătorilor  în căutarea unui scaun liber sau a drumului  spre uşa de coborâre.
Dar în afară de toate aceste lucruri prea cunoscute,un ochi atent observă şi starea de spirit a celor din jur,vede oameni grăbiţi,oameni indiferenţi la tot ce se petrece,oameni care duc cu ei o suferinţă –fizică sau psihică- ,preocupaţi de un necaz, sleiţi  fizic după o zi de lucru,sau obosiţi şi sătui de viaţă.Toate acestea se pot vedea pe faţa oamenilor,care oricât s-ar strădui , rareori îşi pot ascunde stările de moment ,durerea sau cu atât mai puţin ,o bucurie.
XXX
Ieri ,în drum spre casă,am văzut urcând prin uşa din faţă un bărbat orb,împreună cu câinele său. Este o veche cunoştinţă de a mea,atât bărbatul,cât şi prietenul său.De ani de zile aşteptăm împreună pe trotuar ca să se schimbe culoarea semaforului. Fără a aştepta să fiu întrebată, îi spun eu :,, -domnule,acuma este verde,, iar câinele porneşte la drum îndată, înainte ca stăpânul să apuce să-mi mulţumească pentru informaţie.Omul locuişte în vecinătate şi îl văd zilnic pornind la drum cu minunatul său prieten de culoarea caisei coapte .În autobuz o femeie îi cedează locul din spatele şoferului,iar ,,prietenul,, se aşează la picioarele sale întinzându-se comod cu capul peste genunchii stăpânului,iar coada lungă acoperind aproape întregul spaţiu dintre scaune.Călătorii care vor să înainteze spre centrul maşinii ridică piciorul pentru a ocoli coada câinelui.Cei distraţi  sunt atenţionaţi imediat  de câteva voci imperative : atenţie ,să nu calci câinele,drăguţul de el !
Numai femeia care s-a ridicat de pe scaun în favoarea orbului este în dificultate : are un cărucior destul de plin şi încă o sacoşă,ceea ce o împiedică să înainteze,dar îi vine greu să-şi păstreze şi echilibrul ,având de susţinut  două bagaje.Observ că este o bătrânică şubredă ,iar situaţia ei mă pune pe gânduri : cum se va descurca ,sărmana de ea,şi cine ştie câte staţii mai avea de călătorit în această poziţie nesigură.Nu i-ar folosi cu nimic dacă i-aş ceda eu sau altcineva locul ,deoarece nu va putea ridica căruţul fără a lovi câinele.Totuşi reuşesc să mă enervez din cauza situaţiei create. Gândul că la vârsta ei femeia se luptă singură cu viaţa ,mă revoltă.-,,Oare nu are ea copii care s-o ajute la aprovizionare măcar o dată pe săptămână ?Acuma cu greu se mai ţine în picioare,cine ştie în ce hal va fi până ce va ajunge acasă ?,,mă întreb eu îngrijorată. Văd că se apropie staţia unde cobor eu şi mă ridic,mergând către uşa de mijloc.Mai întorc privirea în direcţia femeii şi observ că şi ea este gata de coborâre,trăgându-şi bagajele în faţă. În momentul opririi am ţăşnit afară din maşină o dată cu deschiderea uşilor ,ajungând la timp ca să cobor bătrânica din autobuz împreună cu sacoşa şi căruciorul de piaţă.
Mi-a mulţumit cu înflăcărare pentru ajutor iar eu am insistat să o conduc până la casa ei.-,,Locuieşti aproape de mine,zic eu,cum e posibil că încă nu ne cunoaştem ?,,--,,Eu locuiesc cu trei staţii mai jos,răspunse ea,dar fiul meu s-a mutat nu de mult în blocul de alături.Acuma ei sunt la servici şi el şi nora.Aşa că le-am făcut eu o piaţă,ca să aibe şi ei,săracii,frigiderul plin pentru Şabat.Altceva nu am de făcut,decât să le las cumpărăturile.Apoi în drum spre casă  am să scot nepoţii de la grădiniţă şi îi voi  ţine la mine până pe la ora 6 ,când va veni fiul meu să-şi ia copiii.El îmi aduce întotdeauna o hală proaspătă şi o cutie cu prăjituri ,ca să am şi eu o sâmbătă dulce.Dar mai mult valorează pentru mine că mă văd cu fiul meu în fiecare săptămână ; măcar o jumătate de oră stă şi el  liniştit să mânânce  o mâncare bună ,din cele care lui îi plăceau întotdeauna.Că tare greu mai munceşte şi e  foarte obosit ,săracul !
Mi-au îngheţat pe buze toate întrebările pe care mă pregătisem să i le pun. De fapt ,nu era treaba mea. Fiecare om hotăreşte ce este bine pentru el însuşi. Am lăsat-o lângă uşă şi am plecat spre casa mea. Cu un gust amar în gură şi  foarte tristă. Nu pot schimba nimic în viaţa asta,decât s-o observ de pe scaunul meu din autobuz,atunci când mă plimb ,,hai-hui,, prin oraşul meu drag.