Brașovul și istoria evreilor brașoveni.
(Acest material a fost înspirat dintr-un articol -discuție dintre ziaristul regretat Sigi Sonntag z.l.în anul 2007 și domnul președinte Tiberiu Roth)
Dacă încercați să țineți palma căuș dându-i forma unui vas adâncit și încăpător,iar degetele să fie cât mai răsfirate și îndreptate spre înălțimile albastre,vă veți putea imagina forma unui oraș unic în frumusețea sa multicoloră, orașul Brașov cel de ieri și cel de astăzi.Căușul palmei adăpostește urbea la fel de minunată în toate timpurile,îngrădită de ,,degetele,,pictate de natură în toate nuanțele de verde.Unul,cel mai apropiat,ca un zid de apărare, se ridică muntele Tâmpa , care de veacuri străjuiește liniștea cuminte a localității.Turiștii ajung până în vârful Tâmpei ridicați de două ascensoare , echilibrându-se una pe cealaltă în drumul de urcare și coborâre.Sau de ce nu, urcând chiar pe jos în mai puțin de o oră,mergând voinicește printre brazii mirosind a proaspăt ,umplându-și plămânii cu aerul curat,transparent ,ozonat.Cândva ,în anii tinereții o făceam și noi cu multă ușurință.La urmă,ajungând în vârful muntelui,admiri orașul văzut în întregime ,ca în palmă.Brașovenii șugubăți spuneau mereu turiștilor cu simțul umorului :,,Dacă este atât de frumos orașul de jos ,de ce v-ați mai urcat până sus ?,, În schimb urcând pe serpentinele către Poiana Brașov, minunata stațiune turistică a cărei faimă a ajuns până departe la urechile iubitorilor de sky în căutare de de pârtii bune,de hotelurile luxoase și confortabile ,ajungi în altă lume în care confortul,plăcerea și liniștea sufletească viețuiesc într-o strânsă simbioză. De aici nu se mai admiră orașul,deoarece minunățiile și puritatea naturii te îndepărtază total de gânduri practice sau de imagini citadine.Acolo sus ,între piscurile înzepezite și mirosul proaspăt al brazilor cu crengi îngreunate de neaua imaculată , bucuria sufletului este și ea pură ca și locul .
.Dar revenind la subiect,trebuie să menționez că Brașovul a fost în toate timpurile un oraș cultural,multinațional,tolerant,cu care istoria a fost darnică,aducându-i în perioade diferite de timp populații care s-au integrat cu dragoste în viața localnicilor ,îmbogățind-o fiecare cu obiceiurile ,limbile,dexteritățile lor. Astfel au ajuns și primii evrei în această zonă binecuvântată cu toate splendorile lumii.Se poate spune că ne apropiem cu pași rapizi de împlinirea a 200 de ani de la momentul înființării Comunității evreilor brașoveni.În luna iunie a anului 1807 a primit aprobare de ședere în Brașov un evreu pe nume Ben Iacutiel,venit tocmai din București.Dar abia în anul 1826 a fost înființată prima Comunitate de către Aaron Lebl,dovadă că în timp de 20 de ani s-a adunat în oraș un număr de evrei destul de mare pentru a se putea înființa o societate de oameni legați de același cult , de interese economice ,ca și un loc de rugăciune comun pentru această populație.De-alungul celor două secole de existență numărul de evrei din oraș s-a mărit considerabil,deși niciodată nu a fost atât de mare ca cel din orașele din Moldova.Se poate spune totuși că evreii brașoveni s-au integrat în viața populației autohtone, dar mai ales erau persoane utile dezvoltării urbei,oameni harnici și ageri,dar și mulți intelectuali care au adus cinste locului.Precum se spune ,omul sfințește locul, iar în cei 20 de ani în care m-am autointitulat și eu ,,brașoveancă,,pot spune că am cunoscut foarte multe persoane de mare calitate umană și culturală, reprezentanți de cinste ai Comunității evreiești.Oameni cu inițiativă ,care au făcut să înflorească viața evreiască, readucând pe prim plan tradiția iudaică și educând tânăra generație în lumina obiceiurilor lăsate de strămoșii lor. Locul de întălnire fiind noua cantină-restaurant ,,cașer,,amenajată atât pentru primirea oaspeților de seamă sau turiști evrei dornici să cunoască pe cei localnici,dar mai ales pentru întălnirile tinerilor elevi și studenți evrei unde participau la cursuri de Talmud-Tora și petreceau seri minunate de sărbătoare,când în jurul meselor încărcate cu mâncare tradițională primeau explicații interesante și utile despre semnificația acestor sărbători. De la însuși președintele și sufletul acestei comunități ,minunatul conducător și prieten atent și disponibil pentru toți participanții , dar și pentru fiecare în parte ,defunctul ing.Sami Leibovici z.l. . Sau pur și simplu Milu !pentru cei din jur ,fie ei copii de școală,fie ei angajați în birourile comunității sau oricare dintre enoriași.Față de Milu existau numai sentimente speciale de simpatie frățească, însoțite de încredere deplină și respect. Căci Milu avea o inimă de aur și o mână întinsă pentru sprijinul tuturora.Erau desigur și multe alte persoane respectabile și devotate față de activitatea care implica toate interesele evreilor brașoveni,începând cu cele social-economice,dar mai ales punând accentul pe cultivarea tineretului în spiritul vieții iudaice.Desigur ,vorbind despre acești oameni ,mulți și buni,nu pot să nu mă opresc o clipă asupra celui mai pitoresc personaj scos din tolba amintirilor mele, și anume domnul Moișe,Șochetul care își împărțea săptămâna pentru a oferi servicii nu numai evreilor din Brașov ,ci și celor din orașele apropiate rămase fără slujitori de cult, ca Făgărași sau Sibiu.Pe lângă această activitate ,acest domn,un erudit în știința iudaică, era și îndrumător și sfătuitor pentru toți tinerii care îl solicitau.Salvat printr-o minune din Holocaust,domnul Moișe s-a întors din Auschwitz împreună cu o soție la fel de frântă fizic și sufletește ca și el .A trimis soția și copiii în Israel,iar el,singurul șochet din regiune ,a rămas în oraș ,,la datorie,, încă câțiva ani buni după plecarea lor ,pentru a nu-și părăsi comunitatea fără un slujitor de cult.
Și pe lângă toate,sau mai ales înainte de toate,nu pot uita minunatul Templu de lângă Poarta Schei,proaspăt renovat prin anii 70,împodobit cu tablouri minunate create special pentru eveniment de către pictorul Eugen Sassu,prietenul familiei mele,dar și prietenul tuturor particianților la festivități.În special la întălnirile festive din Templu, onorate mai întotdeauna de prezența defunctului Rabin Mozes Rosen z.l.,ale cărui cuvântări înțelepte erau urmate întotdeauna de un program muzical de cântece hasidice interpretate de corul Talmud Tora . Despre această perioadă din viața Comunității din Brașov am scris foarte amânunțit într-o nuvelă întitulată ,,Șcheindale,,care face parte din primul meu volum de nuvele publicat în România în anul 2005. Știu că acest volum , pe care sper să mai reușesc o dată să-l reeditez,a fost vândut la București și la Brașov în Librăria Mureșenilor, fiind lansat în fața participanților la o întălnire a Comunității evreiești .Cunoștințele mele despre evreii brașoveni se încheie aici.Știu doar că rândul locuitorilor evrei s-a rărit,deși chiar în această situație Comunitatea continuă să existe și să funcționeze normal,că din nou a fost renovat Marele și frumosul Templu de la Poarta Schei.De data asta sub conducerea domnului președinte Tiberiu Roth,cu 30 de ani după ce Milu ne-a părăsit pe noi,toți prietenii săi și Comunitatea în care a pus atâta suflet.A fost ultimul om de la care mi-am luat rămas bun înainte de a părăsi orașul cel ,,din palma muntelui Tâmpa,,fără să bănuim nici unul dintre noi , că nu ne vom mai revedea niciodată.Dar nu noi,oamenii, ne alegem momentele vieții ,nici pe cele fericite,nici pe cele triste.Iar brașovenii pe care eu i-am cunoscut în acei ani frumoși trăiesc în prezent în Israel,majoritatea dintre ei adunați în orașul Haifa,sub muntele Carmel.Îmi închipui că dorul de locurile natale i-a determinat să facă această alegere.
(Acest material a fost înspirat dintr-un articol -discuție dintre ziaristul regretat Sigi Sonntag z.l.în anul 2007 și domnul președinte Tiberiu Roth)
Dacă încercați să țineți palma căuș dându-i forma unui vas adâncit și încăpător,iar degetele să fie cât mai răsfirate și îndreptate spre înălțimile albastre,vă veți putea imagina forma unui oraș unic în frumusețea sa multicoloră, orașul Brașov cel de ieri și cel de astăzi.Căușul palmei adăpostește urbea la fel de minunată în toate timpurile,îngrădită de ,,degetele,,pictate de natură în toate nuanțele de verde.Unul,cel mai apropiat,ca un zid de apărare, se ridică muntele Tâmpa , care de veacuri străjuiește liniștea cuminte a localității.Turiștii ajung până în vârful Tâmpei ridicați de două ascensoare , echilibrându-se una pe cealaltă în drumul de urcare și coborâre.Sau de ce nu, urcând chiar pe jos în mai puțin de o oră,mergând voinicește printre brazii mirosind a proaspăt ,umplându-și plămânii cu aerul curat,transparent ,ozonat.Cândva ,în anii tinereții o făceam și noi cu multă ușurință.La urmă,ajungând în vârful muntelui,admiri orașul văzut în întregime ,ca în palmă.Brașovenii șugubăți spuneau mereu turiștilor cu simțul umorului :,,Dacă este atât de frumos orașul de jos ,de ce v-ați mai urcat până sus ?,, În schimb urcând pe serpentinele către Poiana Brașov, minunata stațiune turistică a cărei faimă a ajuns până departe la urechile iubitorilor de sky în căutare de de pârtii bune,de hotelurile luxoase și confortabile ,ajungi în altă lume în care confortul,plăcerea și liniștea sufletească viețuiesc într-o strânsă simbioză. De aici nu se mai admiră orașul,deoarece minunățiile și puritatea naturii te îndepărtază total de gânduri practice sau de imagini citadine.Acolo sus ,între piscurile înzepezite și mirosul proaspăt al brazilor cu crengi îngreunate de neaua imaculată , bucuria sufletului este și ea pură ca și locul .
.Dar revenind la subiect,trebuie să menționez că Brașovul a fost în toate timpurile un oraș cultural,multinațional,tolerant,cu care istoria a fost darnică,aducându-i în perioade diferite de timp populații care s-au integrat cu dragoste în viața localnicilor ,îmbogățind-o fiecare cu obiceiurile ,limbile,dexteritățile lor. Astfel au ajuns și primii evrei în această zonă binecuvântată cu toate splendorile lumii.Se poate spune că ne apropiem cu pași rapizi de împlinirea a 200 de ani de la momentul înființării Comunității evreilor brașoveni.În luna iunie a anului 1807 a primit aprobare de ședere în Brașov un evreu pe nume Ben Iacutiel,venit tocmai din București.Dar abia în anul 1826 a fost înființată prima Comunitate de către Aaron Lebl,dovadă că în timp de 20 de ani s-a adunat în oraș un număr de evrei destul de mare pentru a se putea înființa o societate de oameni legați de același cult , de interese economice ,ca și un loc de rugăciune comun pentru această populație.De-alungul celor două secole de existență numărul de evrei din oraș s-a mărit considerabil,deși niciodată nu a fost atât de mare ca cel din orașele din Moldova.Se poate spune totuși că evreii brașoveni s-au integrat în viața populației autohtone, dar mai ales erau persoane utile dezvoltării urbei,oameni harnici și ageri,dar și mulți intelectuali care au adus cinste locului.Precum se spune ,omul sfințește locul, iar în cei 20 de ani în care m-am autointitulat și eu ,,brașoveancă,,pot spune că am cunoscut foarte multe persoane de mare calitate umană și culturală, reprezentanți de cinste ai Comunității evreiești.Oameni cu inițiativă ,care au făcut să înflorească viața evreiască, readucând pe prim plan tradiția iudaică și educând tânăra generație în lumina obiceiurilor lăsate de strămoșii lor. Locul de întălnire fiind noua cantină-restaurant ,,cașer,,amenajată atât pentru primirea oaspeților de seamă sau turiști evrei dornici să cunoască pe cei localnici,dar mai ales pentru întălnirile tinerilor elevi și studenți evrei unde participau la cursuri de Talmud-Tora și petreceau seri minunate de sărbătoare,când în jurul meselor încărcate cu mâncare tradițională primeau explicații interesante și utile despre semnificația acestor sărbători. De la însuși președintele și sufletul acestei comunități ,minunatul conducător și prieten atent și disponibil pentru toți participanții , dar și pentru fiecare în parte ,defunctul ing.Sami Leibovici z.l. . Sau pur și simplu Milu !pentru cei din jur ,fie ei copii de școală,fie ei angajați în birourile comunității sau oricare dintre enoriași.Față de Milu existau numai sentimente speciale de simpatie frățească, însoțite de încredere deplină și respect. Căci Milu avea o inimă de aur și o mână întinsă pentru sprijinul tuturora.Erau desigur și multe alte persoane respectabile și devotate față de activitatea care implica toate interesele evreilor brașoveni,începând cu cele social-economice,dar mai ales punând accentul pe cultivarea tineretului în spiritul vieții iudaice.Desigur ,vorbind despre acești oameni ,mulți și buni,nu pot să nu mă opresc o clipă asupra celui mai pitoresc personaj scos din tolba amintirilor mele, și anume domnul Moișe,Șochetul care își împărțea săptămâna pentru a oferi servicii nu numai evreilor din Brașov ,ci și celor din orașele apropiate rămase fără slujitori de cult, ca Făgărași sau Sibiu.Pe lângă această activitate ,acest domn,un erudit în știința iudaică, era și îndrumător și sfătuitor pentru toți tinerii care îl solicitau.Salvat printr-o minune din Holocaust,domnul Moișe s-a întors din Auschwitz împreună cu o soție la fel de frântă fizic și sufletește ca și el .A trimis soția și copiii în Israel,iar el,singurul șochet din regiune ,a rămas în oraș ,,la datorie,, încă câțiva ani buni după plecarea lor ,pentru a nu-și părăsi comunitatea fără un slujitor de cult.
Și pe lângă toate,sau mai ales înainte de toate,nu pot uita minunatul Templu de lângă Poarta Schei,proaspăt renovat prin anii 70,împodobit cu tablouri minunate create special pentru eveniment de către pictorul Eugen Sassu,prietenul familiei mele,dar și prietenul tuturor particianților la festivități.În special la întălnirile festive din Templu, onorate mai întotdeauna de prezența defunctului Rabin Mozes Rosen z.l.,ale cărui cuvântări înțelepte erau urmate întotdeauna de un program muzical de cântece hasidice interpretate de corul Talmud Tora . Despre această perioadă din viața Comunității din Brașov am scris foarte amânunțit într-o nuvelă întitulată ,,Șcheindale,,care face parte din primul meu volum de nuvele publicat în România în anul 2005. Știu că acest volum , pe care sper să mai reușesc o dată să-l reeditez,a fost vândut la București și la Brașov în Librăria Mureșenilor, fiind lansat în fața participanților la o întălnire a Comunității evreiești .Cunoștințele mele despre evreii brașoveni se încheie aici.Știu doar că rândul locuitorilor evrei s-a rărit,deși chiar în această situație Comunitatea continuă să existe și să funcționeze normal,că din nou a fost renovat Marele și frumosul Templu de la Poarta Schei.De data asta sub conducerea domnului președinte Tiberiu Roth,cu 30 de ani după ce Milu ne-a părăsit pe noi,toți prietenii săi și Comunitatea în care a pus atâta suflet.A fost ultimul om de la care mi-am luat rămas bun înainte de a părăsi orașul cel ,,din palma muntelui Tâmpa,,fără să bănuim nici unul dintre noi , că nu ne vom mai revedea niciodată.Dar nu noi,oamenii, ne alegem momentele vieții ,nici pe cele fericite,nici pe cele triste.Iar brașovenii pe care eu i-am cunoscut în acei ani frumoși trăiesc în prezent în Israel,majoritatea dintre ei adunați în orașul Haifa,sub muntele Carmel.Îmi închipui că dorul de locurile natale i-a determinat să facă această alegere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu