Hedi S. Simon

A fost o dată ,ca niciodată....

(Pastiluţă )

                                    Hedi  S.Simon

Câte au fost şi câte nu au fost în viaţa noastră ştiu toate persoanele înaintate în vârstă.Au fost atâtea lucruri bune sau mai puţin bune,care merită păstrate în memorie.Am trecut prin momente grele în copilărie,iar în tinereţe am umblat printre ,,cioburi de sticlă,,pentru a nu călca regulile ,,moralei proletare,,sau mai rău, să nu atingem ,,mielul de aur,,al conducerii dictatoriale.Am umblat în vârful picioarelor ,ca să evităm capcanele şi pericolul care ne pândea de oriunde,mai ales de unde nu se aştepta nimeni.

Şi totuşi ! , eram tineri, debordam de bucuria tinereţii ,evitam noţiunea de ,,necaz,,deoarece doream să fim fericiţi cu orice preţ ,să trăim frumos clipa prezentă şi ne luam singuri libertatea de a visa la viitor.

Aşa a fost...Astăzi visăm deasemenea ; visăm despre trecut.

Prezentul este plin cu necazuri inevitabile : de sănătate (datorate vârstei ), de rachete lansate din Aza,de ,,katiuşe,,trimise de Hizbala din Sudul Libanului ,de accidentele pe şosele care costă vieţi omeneşti, de înarmarea nucleară a Iranului , primejduind însăşi existenţa planetei.Dacă mai adaug catastrofele naturale ,ca şi previziunile apocaliptice care ne atacă nervii în mod sistematic,consider că am ajuns la saturaţie cu tot ce înseamnă ,,necaz,,şi trebuie să ne salvăm pe noi înşine, excluzând total toate aceste probleme din preocupările noastre,lăsându-le spre rezolvare aleşilor noştri—conducători doriţi sau nedoriţi.

Ce ne rămâne totuşi ,cu ce să ne umplem existenţa ?

Cu amintirile despre tot ce a fost bun şi frumos în viaţa noastră.

Oameni dragi despre care povestim nepoţilor,sau despre care scriem cu vorbe calde. Locuri minunate,unde am hoinărit singuri sau cu prieteni .Verile blânde sau iernile viscolite de vânturi îngheţate. Bradul înalt cu ramurile largi îndoite sub greutatea zăpezii, purtându-şi cu mândrie verdele neşters în toate anotimpurile. Scăunelul din lemn sculptat, lipit de soba de teracotă pe care mama stătea serile să-şi încălzească spatele.Fântâna din curte cu apă limpede şi gustoasă ,aducătoare de sănătate  ca ,,apa vie,, Şi pomul copilăriei care ne arunca fructele coapte – nuci bune de mâncat- devenit adăpostul jocurilor zburdalnice, iar mai târziu ,a serilor fermecate de prima iubire.

Au fost şi oameni mari pe care i-am iubit şi admirat.A fost Amza Pelea,Octavian Cotescu,Gheorghe Cozorici şi mulţi alţii ,talentaţi şi admiraţi. Până alaltăieri a fost şi Iurie Darie,frumos ca o pictură,actor de mare talent.Azi nu mai este...

Iată la ce visează omul atunci când jinduieşte la altă faţă a lumii decât cea pe care o vede zilnic cu tristeţe.El visează la ce a fost cândva cu adevărat,în alte vremuri.

Căci dacă nu era,nu aş fi povestit  niciodată minciuni !